8 lucruri interesante despre dovleac

Toamna este momentul ideal pentru a savura plăcinte cu dovleac, supe aromate, dar şi pentru a prăji seminţe și a confecţiona felinare haioase din dovleci. Haideţi să aflăm şi câteva lucruri care probabil îi vor uimi pe cei mici, atunci când le povestiţi despre dovleacul aromat din farfurie.

Iată 8 lucruri interesante despre dovleac:

Planta antică

Dovezi arheologice şi botanice arată că dovlecii au fost printre primele plante domesticite, acum aproximativ 12.000 de ani. Primii dovleci cultivaţi erau mici, cu coaja tare şi creşteau pe meleagurile muntoase din zona în care se afla acum Mexicul.

Diversitate de culori

Dovlecii sunt de regulă portocalii, însă nu vă miraţi dacă întâlniţi în piaţa vreo ciudăţenie de culoare galbenă, albă, verde sau chiar roşie. Este acelaşi dovleac din care putem face cu uşurinţă felinar sau, mai degrabă, plăcintă.

Etimologie

Denumirea în limba engleză (”pumpkin”) vine de la cuvântul grec, „pepon”, adică pepene mare.

Fruct sau legumă?

Din punct de vedere botanic, dovleacul este un fruct, pentru că se obţine din seminţe, însă, în bucătărie îl folosim atât ca ingredient pentru deserturi, cât şi pentru mâncăruri sărate, tocănite sau supe.

Giganţi sau pitici

Atât forma cât şi dimensiunea dovlecilor poate varia în funcţie de soi, însă, în medie, un dovleac cântăreşte aproximativ 6 kilograme. Dovlecii giganţi pot depăși 450 de kilograme. Pare incredibil, însă recordul mondial pentru cel mai mare dovleac, a fost stabilit în 2010 şi a fost de 821 de kilograme.

Rudă cu castrvetele

Dovleacul conţine aproximativ 90% apă, la fel ca rudele sale castravetele şi pepenele.

Flori comestibile

Florile dovleacului sunt comestibile şi sunt considerate o delicatesă.

Sute  de seminţe

Fiecare dovleac conţine în medie 500 de seminţe, bogate în fier şi folosite în diverse reţete culinare dar şi pentru calităţile lor terapeurtice, împotriva paraziţilor intestinali, de exemplu.

Surse:

http://www.livescience.com/48555-facts-about-pumpkins.html

http://www.sciencekids.co.nz/sciencefacts/food/pumpkins.html

http://www.goodhousekeeping.com/health/diet-nutrition/a22544/facts-about-pumpkins/