Când bebelușul sau copilul nu mănâncă, este atât de ușor să ți se pară o tragedie!
Lucrurile din jur se îngustează și tot ce poți vedea este castronelul sau farfuria plină, aproape neatinse și tot ce poți resimți este o stare de frustrare intensă, chiar deznădejde.
Îmi amintesc mai multe momente, atât în perioada alăptării exclusive, cât mai ales în cea de diversificare, când simțeam că tot ce contează este să mănânce bine copilul meu.
Și uneori, acest lucru, pur și simplu nu se întâmpla! Pregătisem cu grijă piureul, alesesem cele mai bune legume, era exact ce îi plăcea de obicei, nu era nici prea cald, nici prea rece, dar nu vroia să mănânce!
Cu răbdare, puneam în acțiune diferite modalități de la tehnica avionului, la a mă preface că mănânc eu, la spectacole de păpuși… dar nimic nu funcționa.
Iar eu mă simțeam frustrată, nervoasă, învinsă… și credeam că se petrece ceva îngrozitor.
Nu mănâncă. Copilul meu va fi prea slab. Nu va crește în înălțime. Va fi anemic. Îi voi număra coastele. Sigur am greșit cu ceva. Ce va zice lumea? Poate că nu sunt o mamă bună…
Poate că exagerez un pic, însă au fost situații în care genul acesta de gânduri, și mai ales emoțiile negative asociate, mă copleșeau. Și mi se mai întâmplă uneori, când copiii sunt bolnavi și mănâncă extrem de puțin câteva zile, chiar slăbesc vizibil, să am astfel de gânduri trecătoare. Însă deja experiența își spune cuvântul și mă ajută să iau perspectivă.
Desigur, nu vorbesc aici despre copii care refuză sistematic să mănânce și, care în mod realist, au o greutate și înălțime sub cele recomandate pentru vârsta lor. În acest caz, este importantă opinia medicului pediatru, iar dacă nu există o cauză medicală, poate fi indicată discuția cu un psiholog specializat.
Vorbesc despre copii cu dezvoltare fizică normală, dar uneori cu toane și mofturi la masă, care le pot aduce pe mămici în pragul disperării.
Dacă ți se întâmplă uneori și ție, amintește-ți aceste sugestii și întrebări:
Ia perspectivă, fă un pas în spate!
Nu a mâncat nimic la această masă. Dar pe parcursul întregii zile?
Astăzi nu a mâncat mai nimic. Dar în ansamblul săptămânii?
Săptămâna aceasta a fost bolnav, de exemplu, și a mâncat foarte puțin. Dar următoarea săptămână? Va mânca poate mai mult, când se va însănătoși și îi va crește apetitul.
Mai fă un pas în spate!
Ce vârstă are copilul meu?
Mofturile alimentare sunt tipice acestei perioade? Începând cu vârsta de 1 an, majoritatea copiilor sunt foarte pretențioși cu mâncarea: vor numai anumite feluri, aranjate eventual într-un anume mod, cu un anumit ritual de masă. Este o etapă normală, prin care trece majoritatea copiilor.
Ce nevoie sau dorință îmi transmite de fapt copilul?
Vrea mai multă putere de decizie sau independență? Vrea să ne jucăm mai mult, chiar și la masă? Vrea să îi schimb locul de masă?
Masa ca luptă pentru putere
Poți decide când dorm, când mă joc, cu ce mă îmbrac, dar numai eu pot alege să deschid gura! Poate copilul a simțit cât de important este pentru tine ca el să mănânce bine, și acum îți testează limitele. Din nou, o cale bună este să te relaxezi, să nu îl forțezi sau să nu te enervezi, chiar să devii mai puțin implicată pentru câteva zile şi să vezi ce se întâmplă.
Oferă-i copilului o varietate mare de feluri
Lasă-l să aleagă din ce are pe masă. Ghidează-te mereu după principiul: va mânca, dacă îi este foame.
Uită comparațiile
Ce contează cât sau ce mănâncă copilul vecinei? Ce dacă bunica l-ar vrea mai durduliu? Nevoile fiecărui copil sunt diferite și, chiar același copil mănâncă diferit într-o zi față de alta, într-o perioadă față de alta.
Care este influența mea asupra situației?
Faptul că eu sunt prea îngrijorată și prea puțin relaxată, se transmite și copilului? Aș putea să mă așez lângă el la masă, și să îmi văd mai mult de mâncarea mea? Sunt atentă să mă adaptez la nevoile lui schimbătoare?
În cadrul unui studiu realizat în Marea Britanie, 104 mame britanice cu copii între 3 și 6 ani au fost întrebate despre felul în care interacționau cu copiii lor, în privința mâncării. Rezultatele au arătat că mamele care aveau copii mofturoși, înceți la masă sau cu probleme de alimentație, tindeau să fie acelea care insistau mai mult asupra mesei. Pe de altă parte, a-i ghida pe copii cu blândețe și răbdare și a-i lăuda pare a fi o strategie mai bună, în special în privința încercării alimentelor noi.
Una din cele mai importante lecții pe care mi l-au oferit copiii mei, este legată de perioade și de schimbare: 2-3 săptămâni are o fixație pentru miez de pâine, fără coajă, apoi începe să vrea cu coajă!
Este foarte importantă reacția familiei la aceste cerințe: le îndeplinim în măsura posibilităților, îi explicăm că nouă ne place, fără a face mare caz de preferințele lui sau ale celorlalți, ci acceptându-i dorința. Îi spunem că nu are nimic dacă mazărea s-a atins de carne, dar i le separăm în farfurie și respectăm faptul că, pentru el, în această perioadă, este extrem de important.
Dacă se simte respectat și înțeles în alegerile sale, copilul le privește cu mai multă flexibilitate și sunt șanse mari să le reconsidere. Dacă se simte presat, poate deveni rigid în cerințe, simțind nevoia de a le menține, pentru a-și susține independența.
Așadar, ține minte să faci un pas în spate și să reconsideri situația din mai multe perspective. Te va ajuta să descoperi explicații, alternative și opțiuni de comportament și, cu siguranță, te va ajuta să îți păstrezi calmul și răbdarea.
Sabina Dumitrescu
Psiholog si Farmer – Mother la Cosul de Legume
Sursă (engl): http://healthland.time.com/2011/09/29/kids-dont-want-to-eat-dont-sweat-it/
Sursă foto: http://flic.kr/p/2rwr5