Musculiţa Ceratitis şi portocala

Musculiţa Ceratitis trăia la Marea Mediterană. Ea nu era mai mare decât capătul unui chibrit şi zbura peste tot bâzâind. Noi deja ştim că toate muştele bâzâie în timpul zborului. Totuşi, musculiţa Ceratitis era un soi de muscă… mai aleasă. Ea era o musculiţă agitată din cale afară şi foarte pretenţioasă. Unii ar putea spune că era de-a dreptul imposibilă.

Musculita ceratitis

Atât de pretenţioasă putea să fie, încât nu mânca nimic săptămâni la rând; asta dacă i se părea că mâncarea nu era perfectă. Dar, musculiţa Ceratitis găsea ceva imperfect la absolut orice se afla în jurul ei.

Odată, musculiţa s-a aşezat pe o floare albastră. Era o floare mare care răspândea un parfum apetisant în jur. Când a detectat-o, musculiţa s-a gândit:

-Bzzzz, iată o  masă delicioasă pentru mine! Dar, când s-a aşezat pe petale, a spus altceva:

– Bzzzz, parcă miroase…. a albină. Într-adevăr, o albină fusese deja pe la floarea aceea. Totuşi, nectar mai era destul. Musculiţa ar fi putut foarte bine să mănânce pe săturate. Însă ea nu putea suporta ca masa ei să fi fost atinsă de cineva. Asta fiindcă avea simţul mirosului extraordinar de dezvoltat. Orice urmă de miros străin, chiar şi una veche de tot, nu era de acceptat. De aceea, musculiţa rămânea flămândă şi căuta o gustare perfectă. Gustarea perfectă ar fi fost delicioasă, colorată, aromată şi incredibil de curată. Iată de ce, pentru musculiţă era aproape imposibil să îşi umple stomacul. Gustarea pe care o căuta musculiţa Ceratitis nu era uşor de găsit.

Altă dată, musculiţa zbura bâzâind prin pădurea cu măslini. Măslinele ar fi fost bune pentru musculiţa cea înfometată. Şi ea ştia cât de bune erau măslinele şi ştia câte vitamine aveau. Însă, pe acolo trecuseră deja nişte păsări. Ele lăsaseră în urmă un miros puternic.

– Bleah!! a bâzâit musculiţa îngrozită. Ce miros!!! Să ies cât mai repede de aici! a bâzâit ea disperată.

Şi era într-adevăr foarte disperată. Pentru că nasul ei era atât de fin, mirosul păsărilor i se părea înecăcios şi o sufoca. Se simţea ca într-un nor gros de fum negru. De aceea, s-a grăbit să iasă dintre crengile măslinilor. Musculiţa a zburat cât de repede a putut.

Când a reuşit să se îndepărteze îndeajuns, se afla deasupra unui câmp întins. Acum, nu mai simţea nici un miros deranjant.

– Pot şi eu să respir! s-a bucurat musculiţa; totuşi, nici acum nu se simţea tocmai bine: începea să îi dea târcoale foamea.

Foamea nu este uşor de suportat. Musculiţelor, ca şi oamenilor, nu le place foamea.

– Nu găsesc oare ceva de mâncare? a spus ea lihnită.

Acum că nu mai simţea nici un miros neplăcut, începea să o doară stomacul. Privi în jur cu mare atenţie: pe câmp erau flori colorate, două tufişuri şi un pom.

– Florile deja miros a albină… nu pot să mănânc nectar de la ele. Să văd ce este în tufişuri. Însă, când s-a apropiat de tufişuri, sute de albine şi bondari deja bâzâiau şi culegeau fiecare fir de nectar dulce.

– Bleah, ce de albine şi bondari! Acum, nu îmi rămâne decât pomul acela… să văd ce găsesc acolo, spuse ea.

Astfel, musculiţa se îndreptă spre pomul cu pricina. În timp ce zbura, un miros îmbietor parcă o atrăgea aproape, mai aproape… şi mai aproape… iar ce era de necrezut: nu era nici urmă de mirosuri străine, ci doar o aromă delicioasă de citrice.

În gând, musculiţa Ceratitis spunea bâzâind:

– Ce aromă! Ce miros îmbietor şi proaspăt! Să fie posibil oare?!? Am găsit oare, ceea ce am căutat în tot acest timp?

Cu cât se apropia mai mult de pom, cu atât aroma aceea plăcută devenea mai puternică. Când se afla chiar sub frunzele dese ale copacului, musculiţa se opri şi privi încremenită în sus: din pom atârnau nişte portocale mari, coapte şi extraordinar de apetisante!! Fără sa stea pe gânduri, musculiţa se înfipse în prima portocală care i se nimeri în cale.

– Bzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz!!!!!!!!!!!!! făcea ea înfulecând la nimereală din coajă şi din pulpa dulce a portocalei. Acum, era de-a dreptul fericită.

Când termină de mâncat, musculiţa Ceratitis era în sfârşit sătulă.

– Delicios! spuse ea. Nu mai plec de aici niciodată! Cel puţin, nu înainte să mănânc absolut toate aceste portocale delicioase. Apoi, obosită şi cu burta plină, musculiţa se cuibări în coaja portocalei şi adormi liniştită.

Sfârşit!

Pentru copii puteţi descărca şi ilustraţia de colorat:

Musculita Ceratitis si portocala

 

 

Author: Alexandra

Datorită fiului meu am început să încerc tot felul de reţete care trebuie să fie pe cât de arătoase pe atât de gustoase şi în primul rând sănătoase.

Share This Post On