Cilombo şi sfecla roşie

Cilombo trăia împreună cu tribul lui. În trib erau mai multe familii şi toate locuiau într-o peşteră, pe un munte. Cilombo şi ai lui locuiau în peştera aceea de mulţi ani. Muntele îi apărase de furtuni şi secetă. Datorită muntelui, Cilombo a avut ce să vâneze până acum. Copiilor lui le aducea tot timpul mâncare destulă. Ei creşteau văzând cu ochii.

Dar, în acel an, Cilombo găsea tot mai puţin vânat. Asta era o mare supărare pentru el. Copiii lui aveau nevoie de hrană pentru a creşte.
– Ce să fac? se întreba el în timp ce pleca la vânătoare. De ce nu mai sunt animale de vânat? Dar nimeni nu putea să îi răspundă la întrebare.
Pleca dis-de-dimineaţă prin codru, după hrană. Căuta ceva de vânat, dar fără noroc. Pădurea parcă se pustiise de tot. Altădată, mai prindea câte un şarpe sau vreun porc spinos. Acum s-ar fi mulţumit şi cu o găină de munte sau o pasăre cât de mică, dar degeaba spera. Privind spre cer, nu zărea nici măcar un corb.
Într-o zi, a reuşit să prindă o şopârlă. S-a bucurat dar, ştia că o şopârlă era prea puţin pentru atâtea guri. De aceea, a mai căutat şi altceva de vânat. Tot mergând prin pădure, se uita deznădăjduit după vânat. Meregea tiptil, tiptil ca să nu facă niciun zgomot. Asta, pentru a nu fi auzit de pradă. Însă, după două zile de căutări, tot nu a mai găsit nimic. Până la urmă, s-a decis să se întoarcă la peştera lui.
În seara aceea, tot tribul a stat în jurul focului, la sfat. Nicio familie nu avea de mâncare, de multă vreme. Era un singur lucru de făcut: să plece în altă parte.
A doua zi, fiecare familie avea toate lucrurile strânse. Toţi erau gata de drum. Cu părere de rău, şi-au lăsat în urmă peştera. Au început să coboare de pe munte. Nu ştiau ce îi aştepta la câmpie, dar nu aveau de ales.
Cât a fost soarele pe cer, au tot mers. Când au ieşit din pădure s-au aşezat la odihnă. Pentru că nu aveau mâncare, s-au mulţumit să bea puţină apă, fiecare.
Cilombo şi ceilalţi bărbaţi din trib au ridicat o colibă din crengi şi au înnoptat acolo. A doua zi, Cilombo şi ceilalţi vânători s-au dus la vânătoare, pe câmpul întins. Tot mergând, el s-a îndepărtat de ceilalţi vânători. A înaintat prin iarba înaltă, atent.
Când s-a uitat în jur, era deja singur. A continuat să meargă prin iarbă şi să privească în jur. Dintr-o dată, i-a sărit înainte un porc mistreţ. Era un porc atât de mare încât, ar fi putut să-şi hrănească toată familia timp de o lună!
– Al meu eşti, porcule! Din carnea ta îmi voi hrăni copiii! Pielea o voi face papuci pentru copiii mei! striga Cilombo fugind  după porc. În mână avea o suliţă lungă şi ascuţită. Cu ea trebuia să răpună porcul sălbatic. Fugea în grabă după prada lui. A alergat multă vreme după mistreţ. Până la urmă, porcul s-a ascuns în nişte tufe.
– A scăpat, dar îl găsesc eu! spuse el. Aşa că, Cilombo a început să se uite pe pământ după urme. Tot mergând, vedea urme de copite de porc. Le-a urmărit şi într-un final, l-a şi găsit.
– Te văd mistreţule! Nu te scap! De data asta al meu eşti! spuse el. Dar porcul nu îl băga în seama pe Cilombo. Stătea cu râtul în pământ şi scotocea. Când l-a simţit pe Cilombo apropiindu-se, a ridicat capul repede şi a grohăit tare de tot. Omul a rămas încremenit, privind râtul mare al porcului. Atunci, mistreţul s-a repezit spre Cilombo, l-a trântit la pământ şi s-a făcut nevăzut.
După un timp, vânătorul s-a ridicat cu greu de pe iarbă. Suliţa lui era ruptă iar porcul îi scăpase.
– Am pierdut toată prada. Ce să le duc acum, copiilor mei flămâzi? se întreba el supărat. Se uita acum în toate direcţiile: poate, poate mai zărea porcul. Dar fără noroc. Atunci, în minte îi răsări un gând:
– Dar, oare porcul de mânca acolo? Avea atâta poftă…
Spunând asta, el s-a dus să cerceteze locul. S-a uitat prin tufişuri dar acestea erau fără fructe.
– Totuşi, parcă scormonea în pământ… îşi aminti el. Se uită după urme proaspete. Până la urmă, găsi ceea ce căutase: o groapă cam cât o farfurie. Cilombo se apropie şi scoase din pământ o rădăcină roundă, mare cât capul lui.
– Asta, oare ce mai e? spuse el. Porcul nu a apucat să muşte încă. Oare ce gust o avea? spunând asta, a luat cuţitul de la brâu şi a tăiat o bucăţică din planta aceea necunoscută. Se uita la bucăţica de rădăcină şi nu ştia ce să facă: să guste… să nu guste…
Pentru el, să guste dintr-o rădăcină era ceva necunoscut. Singurul gust pe care îl ştia era cel al cărnii. Cilombo se gândi şi se tot gândi; până la urmă, spuse:
– Ehe… dacă porcul o căuta, atunci, trebuie să fie bună de mâncat! Aşa că, începu să muşte câte puţin, să afle ce gust are.
– Mmm, e bun! Niciodată nu am mai mâncat ceva atât de deosebit!!!!  strigă el fericit. Dar, el a strigat atât de tare încât, toţi ceilalţi vânători l-au auzit. Cât ai clipi, erau lângă şi îl priveau miraţi: Cilombo era roşu pe la gură şi râdea de unul singur, în mijlocul câmpului….
– Ce-ai păţit, frate? îl întrebau ei. Ce te-a apucat de râzi aici, de unul singur?
Atunci, el le-a oferit câte o bucată din rădăcina aceea, ca să o guste şi ei. Cu toţii au fost foarte miraţi:
– Ce o fi şi minunea asta? E roşie, la fel ca vânatul nostru, dar e o plantă… O rădăcină … spuse unul dintre vânători.
– E dulceagă şi suculentă… spuse altul mâncând cu poftă.
– Să o ducem la trib! Să guste toată lumea! spuse altul.
Cilombo luă ce mai rămăsese din rădăcină şi porni împreună cu ceilalţi vânători, spre colibă.

La colibă, copiii flămâzi s-au repezit la Cilombo şi au înşfăcat rădăcina. Nici nu a apucat el să le explice că era o rădăcina, că era şi mâncată.
– Buuuuun tatiiii! au spus copiii. Mai ai?
Cilombo era atât de fericit că şi celor mici le plăcuse! El s-a întors numaidecât pe câmp şi a căutat mai multe rădăcini roşii. Când a găsit destule, s-a dus cu ele înapoi la tribul lui.
A doua zi, copiii au venit la Cilombo:
– Tati, tati! Hai să botezăm planta. Toate animalele au un nume, să îi dăm şi ei unul, spuseră ei. Cilombo era surprins. La asta, nu se gândise.
– Dar ce nume să îi dăm? întrebă el.
– Căpăţână! spuse unul.
– Roşcovană! spuse altul.
– Sfeclă, spuse altul.
Atunci, Cilombo a spus:
– Pentru că nu am mai văzut o plantă ca asta până acum, hai să îi dăm un nume nou. Sfeclă e un cuvânt nou, aşa că, hai să îi spunem Sfeclă roşie! spuse Cilombo.

De atunci, rădăcina aceea a rămas cu numele de sfeclă roşie. Ea este foarte iubită de oamenii din toată lumea, şi mai ales, de copiii pofticioşi.

Acest material este realizat de diversificare.ro și este protejat prin Legea 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe cu completările și modificările ulterioare. Este interzisă copierea, modificarea, afişarea, distribuirea, transmiterea, publicarea, comercializarea, licenţierea, crearea unor materiale derivate (inclusiv înregistrări audio sau video ale materialului disponibil pe site) sau utilizarea conţinutului site-ului în orice scop fără confirmarea prealabilă scrisă din partea diversificare.ro.

Citarea corectă în condițiile legii se face prin menționarea titlului materialului, numelui autorului, anului publicării și a sursei de unde provine materialul. Pentru informații despre folosirea acestui material ne puteți contacta la: [email protected]

Pentru copiii creativi, descărcaţi şi ilustraţia de colorat!

cilombo si sfecla rosie de colorat redimensionat