Quinoa – proteina completă

Quinoa este originară din America de Sud. Bolivia, Chile și Peru sunt țările de unde provine cea mai mare cantitate. 
Primele semne ale existenței sale datează din anul 3000 î. H., când era denumită “mama tuturor grăunțelor”. Prima sămânță de quinoa era plantată de însuși împăratul mayaș cu o lopată de aur masiv.
Quinoa se prepară într-un mod similar cerealelor și de aceea a fost mult timp considerată a fi una. Tehnic, datorită frunzelor sale ea aparține familiei Chenopodium, adică este verișoară cu laba gâștii.
Este disponibilă într-o multitudine de nuanțe de la ivoire trecând prin roz, roșu și până la negru.
De ce este supranumită quinoa, proteina completă?

quinoa

Ce substanțe nutritive conține quinoa?

Quinoa este foarte bogată în proteine, calciu și fier. Este o sursă bună de vitamina E și de folați. Coexistența tuturor celor 8 tipuri de aminoacizi face din quinoa, proteina completă. Jumătate de cană de quinoa acoperă necesarul zilnic de proteine al unui copil. Toate celelalte cereale conțin jumătate din cantitatea de proteine care se găsește în quinoa. În plus, quinoa conține albumină (substanță necesară unei bune dezvoltări a organismului), este săracă în sodiu și nu conține gluten.

Când pot introduce quinoa în alimentația copilului?

Quinoa poate fi introdusă în alimentația copilului începând cu vârsta de 8 luni. Totuși, este bine ca acest lucru să se facă abia după o discuție cu medicul pediatru care vede copilul și după o informare temeinică asupra subiectului.
Pentru că nu conține gluten, este foarte bine tolerată și de copii mai mici de 8 luni.

Cum alegem quinoa?

O putem alege integrală, sub formă de fulgi sau făină. Din fericire, la noi în țară, quinoa care se găsește pe piață provine numai din culturi ecologice.
Datorită conținutului său de grăsimi naturale, trebuie păstrată în recipiente închise ermetic, în locuri întunecate și răcoroase. În cazul făinii, este recomandabil să fie ținută în frigider.

Cum se prepară?

Quinoa conține saponine și, de aceea, se spune că este bine să fie spălată înainte de a fi gătită, pentru a evita gustul amărui.
Deasemnea, quinoa ar trebui hidratată cel puțin 4 ore înainte de preparare.
Unii consideră că este bine să fie prăjită, pentru o digestie mai ușoară. În această variantă ea se pune într-o tigaie non – aderentă și se amestecă în mod constant, până devine aurie la culoare.
În rest, quinoa este un aliment versatil ce poate fi pregătit într-o multitudine de feluri. Se potrivește foarte bine atât cu legume cât și cu fructe. Absoarbe o cantitate mare de apă, astfel încât raportul este de 1 cană de quinoa la 2 – 3 căni de apă.

Surse (engl):

http://wholesomebabyfood.momtastic.com/quinoababyfoodrecipes.htm

http://chetday.com/quinoa.html

Sursă foto:

http://flic.kr/p/7ugfXm


Author: Miruna

Sunt mama lui Alexei și a lui Dimitri și împreună cu ei am descoperit o nouă pasiunea, cea de a găti.

Share This Post On
  • are un gust excelent!

  • joliejulie

    daca scoateti o carte de retete prntru bebe si familia lui…sunt prima care o cumpara 🙂

  • Andrea

    nu gasesc qinoa.:( Pot sa-l inlocuiesc in retete cu Amaranth?

    • Andreea Archip

      Andrea, cred ca e o idee buna. Doar sunt rude, nu? 🙂 Ambele sunt proteine complete, fara gluten, se prepara similar. Tine cont ca amarantul se digera mai bine daca il lasi la inmuiat cel putin 8 ore. Se clateste bine, apoi se fierbe intr-o cantitate dubla sau tripla de lichid. Spor la treaba!

  • Lori

    Buna , ii dau fetei mele de 14 luni sj quinoa si amarant , insa asa cum i le dau , asa le gasesc in pampers … E normal ???

    • Buna Lori, daca asa le gasesti in pampers, inseamna ca nu s-au digerat, prin urmare nu au fost absorbite substantele nutritive. Poti incerca sa hidratezi semintele cel putin 2 ore inainte de a le pregati (dupa ce le-ai spalat bine). Alternativ, le poti macina / blendui pentru o mai buna digestie.

  • Maria

    Este important ca atunci cand cumparam quinoa sa ne gandim si la tarani cultivatori,si sa ne punem intrebarea daca prin vanzarea de quinoa isi pot asigura traiul. La magazinul eco Biocarmen din Galati (www.biocarmen.ro) am gasit quinoa ecologica Peru din comertul echitabil. Scopul este de a imbunatatii conditiile de viata ale producatorilor mici si de a primi preturi corecte si nu vor fi nevoiti sa vanda pe preturi derizorii marilor companii, neasigurandu-si traiul de zi cu zi.

  • Pingback: Quinoa cu broccoli și mazăre | Diversificare.ro()