3 motive esențiale pentru a lua masa în familie

Preocuparea părinților pentru sănătatea copiilor şi a familiei, în ansamblu, are ca important punct de interes alimentaţia. Aceasta se rezumă cel mai des la alegerea unor ingrediente sănătoase, naturale, cât mai puţin procesate, optarea pentru o metodă de gătit care păstrează cât mai bine substanţele hrănitoare, folosirea de vase şi accesorii care nu alterează preparatele prin eliberarea de substanţe toxice, etc. Toate acestea au ca scop, pe termen lung, educarea copiilor în spiritul unui stil de viaţă şi al unei alimentaţii sănătoase şi echilibrate.

Totuşi, uneori trecem cu vederea un aspect de o importanţă cel puţin la fel de mare ca a celor despre care vorbeam mai devreme. Activităţile cotidiene, mai ales cele ale unor proaspeţi părinţi, pot fi epuizante. Zilele par că se micşorează, timpul zboară şi în încercarea de a cuprinde cât se poate de mult dintr-o zi, cât mai multe clipe preţioase alături de copiii care vor fi în curând mari, facem compromisuri. Sacrificăm lucruri pe care nu le considerăm esenţiale pe moment, iar unul dintre ele este chiar timpul petrecut la masă, în familie.

Poate fi greu să ne rezervăm timp în care să stăm relaxaţi la masă, împreună, când copilul începe să picteze pereţii cu piure în loc să îl mănânce, iar provocările cresc odată cu copiii, însă haideţi să vedem care sunt motivele pentru care să luaţi masa în familie.

3 motive esențiale pentru a lua masa in familie

Obiceiuri alimentare sănătoase şi risc scăzut de obezitate

Mai multe cercetări au arătat că atunci când copiii iau masa în familie de cel puţin 3 ori pe săptămână au un risc mai scăzut de a a avea probleme de greutate şi de a face alegeri alimentare greşite. Un studiu realizat pe copii cu vârste între 3 şi 17 ani, publicat în revista Pediatrics a arătat că reducerea riscului de a dezvolta tulburări alimentare scade cu 35%. Și încă un lucru interesant pe care l-am descoperit: chiar locul în care se ia masa influenţează indicele de masă corporală (BMI) al copiilor şi părinţilor. Cei care iau masa în bucătărie sau camera de zi, spre deosebire de alte camere sau în faţa televizorului tind să aibă in indice (BMI) mai mic.

Bune relaţii de familie

Mai mult decât avantajele asupra sănătăţii fizice ale copilului beneficiile merg mult mai adânc în dinamica relaţiilor de familie. Mesele în familie aduc beneficii pe mai multe planuri, însă modul în care interacţionăm la masă este cel mai important. Masa cu familia este un bun moment pentru conversaţie şi conectare, profitați de ea pentru a petrece timp de calitate împreună. Chiar dacă există chestiuni delicate care trebuie discutate, lăsaţi-le pentru după masă. Folosiți timpul petrecut împreaună pentru a oferi un exemplu de conversaţie plăcută între soţi şi să îi antrenaţi pe copii în a vorbi şi a împărtăşi din întâmplările zilnice de la grădiniţă sau şcoală.

Mai puţine probleme comportamentale

Cercetătorii concluzionează că importanţa rutinei şi a ritualurilor în familie este în strânsă legătură cu sănătatea socio-emotională a copiilor, şi reflectă o bună organizare a familiei, ceea ce le oferă sentimentul de siguranţă şi apartenenţă. Mai mult, poate influenţa pozitiv performanța copiilor la şcoală şi succesul în viaţă.

Așadar, un important motiv pentru a lua frecvent masa în familie este legat de influenţa pe care o are acest obicei asupra sănătăţii mentale ale copiilor. Deşi se pune întrebarea dacă bunele relaţii de familie determină o frecvenţă mai mare a meselor în familie sau invers, cert este că într-un anumit fel sunt conectate, iar mesele în familie sunt asociate cu: satisfacţia de sine şi gradul de satisfacţie al vieţii, relaţiile sociale, relaţia cu părinţii, vocabularul şi performanţa la şcoală, depresia, rezistenta la stres, precum şi riscul de a fuma, consuma alcool sau droguri, în adolescenţă.

Haideţi să ne facem timp să mâncăm împreună, să lăsăm grijile şi problemele în afară subiectelor de discuţie şi să construim împreună relaţii frumoase de familie, care vor îmbunătăţi calitatea vieţii copiilor pe termen lung!

Vă doresc o masă cu poftă, povești cât cuprinde şi multe hohote de râs!

Surse:
http://www.webmd.com/a-to-z-guides/features/family-dinners-are-important
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/23299005
http://pediatrics.aappublications.org/content/127/6/e1565.full
http://www.sciencedaily.com/releases/2012/05/120529133513.htm
http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1002/oby.20629/full
http://articles.mercola.com/sites/articles/archive/2014/09/20/important-role-of-family-meals.aspx

Sursa foto: https://flic.kr/p/rzazSW

Comentarii