Cunosc multe persoane care au început să fie mai atente la ceea ce mănâncă din momentul în care au devenit părinți. Și eu fac parte din această categorie. Când am rămas însărcinată, mi-am dat seama că tot ce mănânc ajunge și la copilașul meu. Atunci m-am întrebat ce efect poate avea asupra unui corp de câteva sute de grame un semipreparat ce conține monoglutamat de sodiu sau niște biscuiți cu metabisulfit. Răspunsul nu a fost prea plăcut pentru mine. Mi-am dat seama că pun în pericol, la modul cel mai serios, sănătatea copilului și, bineînțeles şi sănătatea mea.
Puteți citi mai multe despre efectele nocive ale acestor substanțe, unii dintre cei mai des întâlniți aditivi alimentari în articolele dedicate subiectului, pe site-ul nostru (despre monoglutamatul de sodiu aici şi despre metabisulfitul de sodiu aici)
Când am început diversificarea, mi-am dat seama că nu îi pot oferi copilului orice fruct din supermarket şi că aș prefera ca fructul pe care îl va gusta pentru prima oară cel mic, să nu fi fost stropit cu cine știe ce substanțe chimice, al căror nume nici măcar nu-l pot pronunța, și să nu fi fost tratat special pentru a putea rezista la raft cât mai mult timp.
Așa că am început să mă documentez despre ce înseamnă “ alimente organice” sau “produse bio”.
Acest termen este folosit pentru a etciheta produsele care provin din agricultura ecologică, metodă ce nu folosește semințe modificate genetic, pesticide, ierbicide și îngrășăminte chimice, solul în care sunt plantate recoltele bio nu a fost tratat chimic timp de cel puțin 3 ani. Plantele sunt crescute în mod natural, iar o dată culese sunt procesate prin metode naturale.
Produsele finite care dețin eticheta organic/bio sunt produse la care nu a au fost adăugați conservanți, coloranți sau arome artificiale.
Astfel de produse nu epuizează solul, nu alterează mediul înconjurător și ne oferă maximum de substanțe nutritive.
Spre deosebire de produsele organice, produsele conveționale, chiar și cele etichetate “natural” pot conține o serie de ingrediente care nu sunt nici pe departe naturale. Asemenea conservanți, coloranți și arome “identic naturale”, pot avea efecte adverse deloc de neglijat, în special asupra organismului în dezvoltare al copiilor.
Ar trebui să ne facem un obicei din a citi cu atenție lista ingredientelor tuturor alimentelor pe care le cumpărăm. Ideal ar fi ca această listă să fie cât mai scurtă.
Ar trebui să ne facem un obicei şi din a întreba (dacă informația nu ne este la îndemână), cum au fost cultivate legumele sau fructele pe care le cumpărăm, cum au fost crescute și hrănite animalele ale căror produse le consumăm.
Efectele chimicalelor, tot mai des întâlnite în alimentele convenţionale, nu ar trebui deloc neglijate. Chiar dacă aceste efecte adverse nu sunt vizibile imediat, pe termen lung, consumul de produse ce conțin substanțe chimice poate afecta serios organismul, ajugându-se chiar până la boli grave și incurabile cum ar fi cancerul sau diabetul.
Credem că cei mici ar trebui obişnuiţi de mici cu alimentele bio: ar trebui învăţaţi să prefere gustul fructelor, al legumelor şi al alimentelor făcute în casă, în detrimentul dulciurilor sau preparatelor disponibile în marile magazine, sucul natural de fructe proaspăt stors, în locul celui pasteurizat şi ambalat frumos cu eticheta “100% natural”.
Magazin produse bio: www.biostop.ro