Barba caprei – Poveste pentru copii

Era odată, o capră roşcată. Ea umbla hai hui prin pădurile nesfârşite ale Chinei. De când umbla prin păduri, caprei îi crescuse părul lung până la pământ. Fiind atât de lung, el se agăţa prin vreascuri şi arbuşti. Astfel, capra tot pierdea câte o şuviţă de păr ici, colo.

Într-o bună zi, capra se plimba ca de obicei. Mergea fără ţintă prin pădurea mare. Deja nu mai avea păr aproape deloc. Totuşi, îi mai rămăsese un smoc de păr sub bărbie: arăta ca barbă unui om bătrân.

Pentru că arăta destul de ciudat, lumea se uita mirată la capra cea roşcată. Mai ales copiii o urmăreau prin pădure ca să afle unde îi va pica barba…

Dar, timpul trecea şi smocul de păr tot nu îi mai cădea caprei. De aceea, lumea a lăsat-o în pace. Era liberă să se plimbe de capul ei, pe oriunde.

Bucuroasă că a scăpat de ochii indiscreţi, capra a luat-o la sănătoasa. A fugit, a sărit de pe o piatră pe alta bucuroasă, apoi s-a încâlcit în nişte crengi uscate.

Acum nu avea de ales: trebuia să se zbată ca să scape. Astfel, ea s-a zbătut cât de mult a putut, până ce a ieşit. Odată scăpată, s-a tot dus grăbită, ca să nu o mai urmărească nimeni.

Din spatele unui pom, doi copii s-au grăbit să meargă după ea. O urmăreau de ceva vreme, pe ascuns. Când au văzut că a scăpat din crengi, au văzut şi că nu mai avea barba… Ei au cules fiecare fir de păr dintre crengi.

Acum, ce mai aveau de făcut? Trebuia să pună părul caprei undeva ca să nu îl piardă; dar unde?

– Să îl îngropăm! s-au gândit ei.

– Să îl îngropăm! Dar unde?

Au stat şi s-au gândit în fel şi chip:

– Unde ar fi un loc bun de îngropat o barbă de capră?

Mergând prin pădure, ei au văzut un gard uriaş şi au spus:

– Gardul ăsta este atât de mare încât nu vom uita unde am îngropat barba caprei niciodată!

După ce au îngropat cu grijă barba caprei, cei doi copii au pornit spre casa lor. Plănuiau să se întoarcă a doua zi ca să ia barba caprei de acolo. Însă, nu toate ies aşa cum le plănuieşti. În acea seară se porni o furtună uriaşă. Furtuna a ţinut câteva zile bune. A bătut vântul, a plouat şi a căzut grindină mare. Copacii au fost smulşi din rădăcini şi au căzut pe unde s-a nimerit; casele au rămas fără acoperişuri, plantele din grădini au fost distruse de grindină…

Oamenii erau tare supăraţi. Acum, nu mi aveau nici case, dar nici mâncare …

Era greu pentru oamenii aceia, dar copiii încă mai aveu chef de joacă.

Ei se plimbau peste tot şi se jucau. Într-o zi, unul dintre ei a spus:

– Mi-am amintit! Am pus barba caprei lângă un gard mare! Ce s-o fi întâmplat oare cu ea?

– Hai să vedem, a spus celălalt.

Apoi, au mers spre gardul cu pricina. Acolo, mare minune: din locul unde ara îngropat părul de capră crescuseră nişte frunze… ca de pătrunjel, dar nu era pătrunjel.

– Hi! Ce minunăţie! De când nu am mai mâncat o ciorbă cu pătrunjel! Tocmai dinainte de furtună! a spus unul dintre copii.

Apoi, ei au strâns toate frunzele şi le-au dus părinţilor. Părinţii lor au făcut imediat o ciorbă şi s-au bucurat cu toţii de minunea aceea.

A doua zi, copiii s-au dus din nou la gardul cu pricina. Acolo, din nou au găsit frunze proaspăt crescute din pământ. Iarăşi le-au dus acasă.

Părinţii au fost curioşi să vadă şi ei minunea. De aceea, au mers şi ei să culeagă frunzele verzi. Copiii le-au povestit pe drum ce îngropaseră acolo.

De aceea, părinţii au spus că planta aceea se va numi barba caprei. Astfel, toată lumea poate să ştie cum a apărut acea plantă minunată!

Sfârşit!

Acest material este realizat de diversificare.ro și este protejat prin Legea 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe cu completările și modificările ulterioare. Este interzisă copierea, modificarea, afişarea, distribuirea, transmiterea, publicarea, comercializarea, licenţierea, crearea unor materiale derivate (inclusiv înregistrări audio sau video ale materialului disponibil pe site) sau utilizarea conţinutului site-ului în orice scop fără confirmarea prealabilă scrisă din partea diversificare.ro.

Citarea corectă în condițiile legii se face prin menționarea titlului materialului, numelui autorului, anului publicării și a sursei de unde provine materialul. Pentru informații despre folosirea acestui material ne puteți contacta la: oanacatalina@diversificare.ro

Pentru copii, avem şi ilustraţia de colorat:

barba capreic albnegru ok

 

Cookies help us deliver our services. By using our services, you agree to our use of cookies.Learn moreGot it