Părul cu pere – Poveste pentru copii

Dragi copii, ştiţi voi de unde au venit perele cele dulci? Aflaţi că ele au apărut cu milioane de ani în urmă şi au fost create într-un mod cu totul şi cu totul neobişnuit.

parul cu pere ok

A fost odată un popor de uriaşi. Uriaşii trăiau peste tot, pe Pământ.
Pentru că erau uriaşi, picioarele şi mâinile lor erau foarte lungi. De aceea, ei făceau paşi mari de tot, iar mâinile lor ajungeau foarte departe.

Uriaşii erau tot un fel de oameni, dar arătau destul de diferit: aveau două mâini, două picioare şi un singur cap pe umeri, însă aveau şi unele trăsături deosebite. De exemplu, toţi uriaşii aveau ochi lipsiţi de culoare şi transparenţi, ca apele râurilor. Degetele lor erau tari ca pietrele, iar urechile le erau albe şi pufoase ca norii de pe cerul nostru.
Însă cel mai ciudat lucru la uriaşi era părul. Toţi uriaşii aveau părul lung. Părul lor avea fire groase. Pe deasupra, fiecare fir de păr de uriaş avea ramuri şi tulpină, întocmai ca pomii. De aceea, am putea spune că uriaşii erau nişte fiinţe întru totul speciale.

Ei trăiau în linişte şi în armonie cu natura. Fiecare lucru pe care îl făceau era pentru binele semenilor lor, uriaşi sau animale deopotrivă. Pe atunci, în lume erau multe furtuni şi cutremure puternice. De fiecare dată când izbucnea o furtună, uriaşii erau la datorie: aveau grijă ca toate animalele să fie la adăpost. Fiecare uriaş avea în grijă câteva familii de animale: lei, căprioare, şopârle sau orice creaturi mai trăiau pe atunci. Poporul lor ştia că toate fiinţele din lume au un rost în natură. Dacă animalele erau sănătoase şi în siguranţă şi natura era liniştită. De aceea, ei făceau totul pentru ele.

Dar, foarte curând, avea să se întâmple ceva nemaivăzut şi groaznic: se porni o furtună foarte puternică. Odată cu furtuna, un mare cutremur a început să zguduie totul. Animalele nu erau la adăpost. De aceea, toţi uriaşii s-au grăbit să le ducă într-un loc ferit; trebuiau să le scape de nenorocire. Care mai de care alerga peste tot, în căutarea animalelor. Rând pe rând, uriaşii au găsit sute şi sute de animale. Însă mai erau încă multe altele rămase în voia sorţii.

Furtuna era tot mai puternică. Pe deasupra, pământul se cutremura fără oprire. Uriaşii înţelegeau cât de periculos era pentru ei totul. Dar mult mai important era să scape cât mai multe suflete din urgie. Cu orice preţ, absolut toţi uriaşii au continuat să adune animale mici sau mari. Apoi le duceau în peşterile lor, unde erau ferite de orice rău.

Urgia a durat o săptămână întreagă. În tot acest timp, uriaşii au salvat toate animalele pe care le-au putut găsi. Apoi, se aşternu liniştea. Când au început să iasă din adăpost, animalele au pornit să îi caute pe uriaşi, ca să le mulţumească.

Afară, un singur uriaş stătea trist.
– Tot neamul meu a dispărut în cutremur… Numai eu am scăpat. spuse el plin de tristeţe.

– Ce greu trebuie să fie pentru tine, uriaşule! au spus ele.
Însă, uriaşul nu mai scotea nici măcar un sunet. Animalele se uitau unele la altele: nu puteau face mare lucru pentru bietul uriaş. Însă nici nu aveau de gând să nu facă nimic. De aceea, ele s-au strâns în cerc, la sfat.
– Ce e de făcut? se întrebau ele. Acum, se simţeau foarte vinovate.

– Dacă nu alergau după noi prin furtună… se tânguiau ele supărate.
Însă nu găseau nicio soluţie pentru aşa o năpastă.

Într-un final, o barză a spus:
– Ascultaţi cu toţii! Ştiţi bine că sunt o barză călătoare.
– Ştim, au răspuns animalele.
– Atunci, mai trebuie să aflaţi ceva. În călătoriile mele am ajuns prin toată lumea. De aceea, eu am văzut un loc extraordinar. Este un loc frumos şi liniştit. În locul acela trăieşte o fiinţă frumoasă şi dreaptă care aduce soarele şi ploaia în lume. Ea este Mama Natură şi doar ea trebuie să răspundă pentru nenorocirea asta! spuse barza călătoare.
– Să îi spunem şi uriaşului! au spus animalele.
Apoi, barza se duse repede la uriaş şi îi spuse ceea ce ştia despre Mama Natură.
Uriaşul era atât de trist încât nu se arătă interesat de asta.
– Să pornim cu toţii până acolo! Vino, uriaşule! au spus animalele.

Uriaşul, nu voia nici să plece, nici să rămână singur. De aceea, plecă şi el în călătorie alături de toate animalele.
Drumul lor a fost lung şi anevoios. Au avut de trecut ape mari şi munţi înalţi. Însă, pentru că era atât de mare, uriaşul îi putea ajuta pe toţi să treacă peste toate.

Mama Natură îi primi cu mare drag în casa ei. Animalele au început să povestească nenorocirea. Chiar dacă ştia totul, mama Natură ascultă răbdătoare.
– V-am înţeles necazul. Din nefericirie, timpul nu poate fi dat înapoi. Uriaşii nu se mai pot întoarce niciodată.  Ei şi-au împlinit destinul căci, aceasta a fost menirea lor: să apere fiinţele din lume cu orice preţ.
Apoi, ea îl chemă pe ultimul dintre uriaşi la ea. Ea îi spuse ceva în mare taină. Când se întoarse la prietenii săi, animalele, uriaşul era foarte fericit:
– Putem pleca, spuse el. Acum ne putem întoarce acasă.
– Dar ce ţi-a spus Mama Natură! întrebau curioase animalele.

Uriaşul răspunse:
– Am înţeles ceva important: poporul meu a făcut un lucru măreţ.  Nu e puţin lucru să te sacrifici pentru ceilalţi! Şi, mai am ceva să vă spun: la toamnă trebuie să facem ceva neobişnuit. Nici eu nu am înţeles de ce, însă, aşa a poruncit Mama Natură. O fi ceva important pesemne! Dar pentru asta vom aştepta să vină toamna.
Animalele erau nerăbdătoare să afle despre ce era vorba.
Într-un final, sosi şi toamna. Când începeau să se ofilească funzele pomilor, uriaşul chemă la el păsările călătoare.
– Dragele mele, aveţi de îndeplinit o misiune foarte importantă. În curând veţi porni la drum. De aceea, a sosit vremea să fac ce mi-a poruncit Mama Natură. Spunând acestea, uriaşul îşi tăie părul. El oferi câte un fir de păr de-al lui, fiecărei păsări călătoare. Apoi, spuse:
– În zborul vostru, să aruncaţi fiecare fir de păr spre pământ.
Păsările erau curioase să afle cât mai multe lucruri despre asta. Însă, nici măcar uriaşul nu ştia ce avea să se întâmple apoi. Mama Natură nu îi dezvăluise nimic.
Când sosi primăvara, păsările se întorceau acasă. Ele veneau grăbite, cu veşti:
– Lumea e plină de pomi înalţi! spuneau ele.
Uriaşul nu înţelegea mare lucru din întâmplarea aceea.
Apoi, veni vara cu ploi şi cu soare. După vară, veni din nou toamna. Berzele porneau din nou în călătorie.
Uriaşul le privea în timpul plecării. Toate berzele se strângeau în stoluri mari şi porneau la drum, împreună.  Când se făcu noapte, deja plecaseră toate. Atunci, uriaşul rămase acolo, privind în zare. Ce mai putea face decât să aştepte?

Însă, când se făcu dimineaţă, din zare începeau să apară una după alta, berzele. Toate păsările aveau ceva în cioc şi se grăbeau să îi arate uriaşului:
– Iată uriaşule: fiecare păr de-al tău este încărcat cu nişte fructe dulci şi galbene! Ce s-o fi întâmplat?
Atunci, uriaşul înţeles totul: firele acelea de păr de uriaş, deveniseră copaci roditori.
Uriaşul însă, ar fi vrut să o întrebe mai multe pe Mama Natură. De aceea, el porni din nou în călătorie. După un timp, ajunse şi intră în casă. Acolo era deja aşteptat:
– Bine ai venit, uriaşule! spuse Mama Natură.
– Bine te-am găsit! spuse uriaşul.
Apoi, Mama Natură îi spuse uriaşului aceste cuvinte:

– Lumea vostră este foarte frumoasă. Pentru că tu şi neamul tău de uriaşi aţi avut grijă de natură, acum, Pământul este plin de frumuseţi. Printre aceste frumuseţi, acum se află şi acei pomi plini de roade pe care tu i-ai oferit tuturor fără să ştii.
– Adevărat? se miră uriaşul.
– Chiar aşa, spuse Mama Natură. Acum, oriunde a căzut un păr de-al tău, a răsărit un pom bogat. Nici o jertfă nu poate rămâne nerăsplătită. Tu şi poporul tău de uriaşi aveaţi sufletul dulce ca mierea şi firea blândă. De aceea, fiecare păr de-al tău s-a preschimbat într-un pom. Iar fiecare pom face fructe dulci ca inima bună a uriaşilor.
Auzind aceste vorbe, uriaşul era foarte mulţumit. Acum, ştia că el şi fraţii lui vor putea rămâne în amintirea tuturor, pentru totdeauna. Pentru uriaşi, acesta erau un lucru nepreţuit.
Când se întoarse acasă, animalele au început să îl întrebe ce erau acei copaci şi ce erau acele fructe dulci? Pentru că nu aveau un nume încă, uriaşul spuse:

– Mama Natură s-a gândit să ne dăruiască nişte fructe bune. Ca fructele să ajungă pentru toţi, ea a făcut să răsară pretutindeni, peri. Apoi, din fiecare fir de păr de uriaş, a crescut câte un păr cu pere. Şi, după cum deja ştim cu toţii, perele sunt nişte fructe tare, tare bune!

Sfârşit!

Pentru copii, puteţi descărca şi ilustraţia de colorat!

parul cu pere albnegru gimp

 

Author: Alexandra

Datorită fiului meu am început să încerc tot felul de reţete care trebuie să fie pe cât de arătoase pe atât de gustoase şi în primul rând sănătoase.

Share This Post On