Zâna nesăbuită, Limeta

La început, toate fiinţele de pe lume trăiau fericite împreună. Animalele, plantele, oamenii şi zânele pădurii se bucurau de viaţă şi de soare cât era ziua de lungă. Zânele aveau trupurile mici de tot şi șase aripioare ca de libelulă pe spate. Pe atunci, nu era ceva ciudat să vezi cum zânele zburau peste tot împrăştiind pulberea lor de stele peste plante, chiar dacă erau fiinţe din altă lume.

Ele aveau puteri magice, ca toate zânele din poveşti. Se spune chiar că ele puteau face ca plantele să crească şi să dea roade chiar şi într-o singură zi. Florile pe care le îngrijeau stăteau proaspete ani în şir. Tot ce făceau zânele era pentru ca lumea să fie cât mai frumoasă. Prin vrăjile lor ele aduceau pe masa tuturor roadele dulci ale pomilor. Nimeni nu suferea de foame sau de sete: nici oamenii, nici animalele. Nici bolile nici nu existau pe lumea aceasta, iar toţi oamenii trăiau fără griji.

Timpul trecea şi oamenii erau tot mai mulţi. Ei aveau familii mari, cu mulţi copii. Zânele pădurilor îi ocroteau pe toţi ca întotdeauna.

Însă, într-o seară rece cu lună plină, zânele au fost chemate acasă, în lumea lor fermecată. Regina zânelor îsi căsătorea singurul fiu, pe Amnar. Toate fiinţele născute din stele erau invitate şi nu putea lipsi nimeni. Chiar dacă au fost chemate, zânele nu ar fi vrut să meargă. Ele ştiau că pe Pământ ar fi fost mari necazuri fără ele. Însă, o zână mai tânără şi neastâmpărată tot se ruga de suratelel ei mai mari: “Să mergem! să mergem! Când mai vedem noi o nuntă regală?!”. Celelalte zâne s-au lăsat înduplecate de atâtea rugăminţi şi s-au dus.

În lumea lor, nunţile ţineau cu săptămânile. Zânele erau foarte fericite să se întoarcă acasă. Lor le era dor de casele lor, de părinţi şi de surori. Aşa că s-au grăbit să se întoarcă şi să petreacă împreună. Dar, o dată plecate zânele, oamenii au rămas fără apărare. Până să plece, zânele îi fereau de toate relele dar acum, nu mai era nimeni să îi protejeze. Plantele s-au oprit din crescut şi copiii au început să fie bolnavi sau slăbiţi. Soarele stătea tot timpul ascuns în nori grei. Ploaia cea rece curgea cât era ziua de lungă…

La nunta regală, Regina Zână s-a îngrijit ca toată lumea să fie mulţumită. Zânele au dansat şi au petrecut. După câteva săptămâni nunta s-a încheiat. Sosi vremea să revină pe Pământ. Într-o clipită, toate erau înapoi în lumea noastră.

Dar la întoarcere, nimic nu era la fel. Plantele erau îngălbenite de frig, animalele erau slabe şi înfometate iar oamenii erau şi ei supăraţi. În fiecare casă era măcar un copilaş bolnav. Zânele priveau peste tot şi se gândeau: ” Dacă am fi rămas nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat!” Acum putea fi prea târziu pentru copiii aceia bolnavi. Ce mai era de făcut? Acum încercau toate să repare cât se mai putea. Şi-au golit toate tolbele cu praf de stele şi l-au răpândit pe Pământ. După un timp, plantele au început să se înverzească la loc şi animalele au început să mănânce din nou. Dar copiii erau tot bolnavi, iar părinţii lor nu ştiau cum să îi vindece.

Văzând acestea, Zânele pădurilor s-au adunat la sfat. Ce era de făcut? Singurul lucru rămas era să dea de ştire şi în lumea lor despre cele întâmplate. Era vina lor că pe Pământ se abătuse nenorocirea. Numai Regina Zânelor putea să hotărască ce era de făcut.

Cu viteza gândului, toate fiinţele fermecate erau la marele palat. De cum au pus piciorul în pragul palatului i-au spus Reginei tot ce se întâmplase. Ea ştia că trebuia pedepsit vinovatul şi vindecaţi copiii bolnavi.

Zâna cea nechibzuită ştia că e responsabilă pentru toate. Dacă nu ar fi insistat atât să meargă la petrecere, nimic rău nu s-ar fi întâmplat. Aşa că acum, îşi aştepta pedeapsa cuvenită.

Însă Regina era înţeleaptă şi a ales o pedeapsă nici prea grea, nici prea uşoară. Ea a dat o pedeapsă pentru zână şi în acelaşi timp, a dat lumii o binecuvântare. Pentru ca oamenii să nu mai sufere şi altădată la fel, şi  pentru ca celelalte zâne să nu îi ducă dorul, Regina a hotărât să o transforme pe Zâna cea nesăbuită într-un copăcel cu fructe.

Apoi, le-a trimis pe zâne, să ocrotească lumea şi pe oamenii de pe Pământ pentru totdeauna în chip nevăzut.

Aşa a apărut în mijlocul pădurii un copăcel firav. El a răsărit din pământul cenuşiu şi sărac. Apoi a crescut şi a dat roade. Acel copăcel s-a înmulţit treptat şi a ajuns să fie foarte îndrăgit de oameni pentru fructele lui. El creşte şi acum în lume iar fructul lui se numeşte limetă. Zânele pădurii îl ocrotesc tot timpul anului. Regina lor are grijă ca atunci când vreun copilaş suferă de febră sau răceală să se vindece dacă primeşte zeamă de limetă. Fructele acelea sunt darul oferit de Zâna Nesăbuită, Limeta, pentru iertarea nesăbuinţei ei.

 

Acest material este realizat de diversificare.ro și este protejat prin Legea 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe cu completările și modificările ulterioare. Este interzisă copierea, modificarea, afişarea, distribuirea, transmiterea, publicarea, comercializarea, licenţierea, crearea unor materiale derivate (inclusiv înregistrări audio sau video ale materialului disponibil pe site) sau utilizarea conţinutului site-ului în orice scop fără confirmarea prealabilă scrisă din partea diversificare.ro.

Citarea corectă în condițiile legii se face prin menționarea titlului materialului, numelui autorului, anului publicării și a sursei de unde provine materialul. Pentru informații despre folosirea acestui material ne puteți contacta la: [email protected]