Când și cum am început diversificarea

Pentru Mihai diversificarea a început mai devreme decât “ca la carte”. Subiectul “ca la carte” poate deveni ușor sensibil, dacă te documentezi și constați că părerile sunt împărțite.
Americanii susțin începerea introducerii mâncărurilor solide la 6 luni, francezii, belgienii și mulți alții, la 4 luni. În România se oscilează între 4 și 6 luni pentru startul diversificării.

Studiind părerile diferitelor ”tabere”, am ales să încep diversificarea la aproape 5 luni. Portocala a adus primul gust nou în viața lui Mihai. Recunosc faptul că a fost un început hazardat, fără o documentare prealabilă. Din fericire, am primit doar grimase, fără alergii sau iritații, așa încât am renunțat ușor la portocală și am trecut la următorul aliment.

Ce e în neregulă cu portocalele și care a fost riscul oferirii lor ca prim aliment ”solid”?

Portocalele fac parte din categoria citricelor, care, datorită acidității pot produce iritații ale pielii, eczeme, motiv pentru care se recomandă introducerea acestor fructe în alimentația copilului după prima lui aniversare.

Apoi, ușor-ușor a început documentarea mea cu privire la diversificare. Sfatul medicului pediatru a primat, fiind mereu însoțit de cărți, articole și experiențele împărtășite de alte mame. La început a fost simplu pentru că fiecare gust nou, în parte, putea mulțumi ușor curiozitatea în formare a micuțului. N-am avut nevoie de rețete sofisticate. Cu timpul însă, a fost nevoie de creativitate și ajutorul ”specializat” n-a fost în niciun moment de prisos. Din fericire, sursele la care poți apela sunt multe, însă informația nu e toată într-un singur loc.

Așa a apărut diversificare.ro. Cu scopul de a aduna într-un singur loc informații utile mămicilor dornice să-și crească copiii sănătos. Cu iubire și cu mâncare sănătoasă, făcută acasă.

Sursa:
http://www.wholesomebabyfood.com/citrusbabyfoodrecipes.htm