6 lucruri interesante despre mure

Suculente, cu un gust dulce acrişor, murele sunt vedetele pădurilor la final de vară. Deşi am ezitat să plantăm mure în grădină, fiind renumite pentru capacitatea de a se răspândi cu rapiditate, slăbiciunea pe care o am pentru fructe de pădure (dar cine nu are?) nu m-a lăsat să renunţ la ele prea uşor. Tufişurile îmbelşugate au împânzit în doar doi ani toată zona care era până de curând rezervată florilor, dar nu regret nicio secundă. Timp de câteva săptămâni, voinicul familiei se înfruptă din minunatele fructe direct de la sursă, că doar sunt acrişoare, exact pe gustul său. Iar în timp ce ne delectăm cu mure proaspete, povestim şi despre lucrurile interesante pe care le-am mai aflat despre ele.

Iată cele mai interesante 6 lucruri pe care le-am aflat despre mure:

1. Medicament în vreme de război

În timpul Primului Război Mondial, copiii din Anglia erau scutiţi de la şcoală pentru a culege mure, care erau mai departe transformate în suc. Acel suc de mure era folosit pentru a menţine o stare bună a sănătăţii soldaţilor. Asta pentru că, printre altele, murele proaspete reprezintă o sursă excelentă de vitamina C. Doar 100 de grame de mure asigură aproximativ 35% din doza zinică recomandată.

2. Natură sau tehnologie?

Unul dintre cele mai populare tehnologii mobile ale ultimului deceniu poartă numele de „mură” sau Blackberry. Nu-i de mirare că au ales să îşi denumească produsul după un fruct atât de apreciat şi plin de calităţi.

3. Luptător feroce împotriva cancerului

Murele conţin cantităţi semnificative de fitonutrienți cu puternice efecte antioxidante, despre care s-a descoperit că au calităţi anti-cancergene, anti-îmbătrânire, anti-inflamatorii şi care previn boli neurologice.

4. Medicament antic

Încă din Grecia antică le-au fost recunoscute proprietățile medicinale. Murele erau folosite ca un tratament eficient pentru afecţiuni ale gâtului şi ale gurii.

5. Vopsea naturală

Frunzele de mur erau folosite în trecut că vopsea naturală pentru păr, iar sucul de mure pentru a obţine da culoare materialelor textile. Sucul de mure poate fi folosit de asemenea drept colorant alimentar natural în unele preparate culinare sau chiar în vopseluri naturale pentru cei mai mici artişti.

6. Rudă cu trandafirul

Murele, precum şi zmeura, cu care se aseamănă, fac parte din famila Rozacee, aceeaşi din care se tage şi trandafirul. Nu-i de mirare că am dat florile pe mure 🙂

Surse:
http://www.nutrition-and-you.com/blackberries.html
http://www.brocksbushes.co.uk/wp-content/uploads/Blackberry-Fun-Fruit-Facts.pdf
http://www.huffingtonpost.ca/2013/01/31/blackberry-facts_n_2581622.html
http://www.fruitsinfo.com/did-you-know.php
http://science.howstuffworks.com/life/botany/blackberry-info.htm

Sursa foto: https://flic.kr/p/ahNpnh

Cookies help us deliver our services. By using our services, you agree to our use of cookies.Learn moreGot it