Salată grecească (de la 1 an)

Una din zilele acelea de vacanță, când copilul este la bunici, te bucuri de o pauză și îți dai seama că nu ai pregătit nimic de mâncare, iar frigiderul nu este prea ofertant. Noroc că încă mai avem parte de belșugul verii și al toamnei, așa că o salată plină de culoare și prospețime poate fi, de fapt, prânzul perfect. Și pentru că îmi place să gustul iute în mâncăruri, am găsit și o metodă blândă pentru a condimenta această salată grecească, în așa fel încât să fie și pe gustul copilului.

Salată grecească

salată grecească

Ingrediente*

*Puteți oferi această salată copiilor de la 8 luni, dacă excludeți brânza (sau o înlocuiți cu mozzarella), sucul de lămâie, măslinele și sarea.

Mod de preparare

  1. Se aleg două roșii bine coapte și un castravete cu coaja fermă, de preferat din grădina bunicilor. Sau din piață, de la taraba bătrânei care aduce bunătăți din propria grădină.
  2. Se spală bine legumele, iar dacă nu sunteți siguri de proveniența lor, folosiți o soluție de curățare pe bază de oțet sau bicarbonat, după rețeta de aici.
  3. Roșiile se feliază și castravetele se taie pe jumătate, iar apoi în felii subțiri.
  4. Măslinele se țin pentru câteva minute în apă, dacă vi se par prea sărate și se presează ușor cu partea laterală a lamei cuțitului. Apoi se crestează pentru a putea scoate sâmburii cu ușurință.
  5. Ardeiul folosit poate fi capia sau ardei gras, însă eu am optat pentru ardeiul bulgăresc. Acesta din urmă este un ardei iute, însă cu un gust blând, foarte subtil, apreciat și de copii. Dacă este prima dată când cel mic are contact cu ardeiul iute, citiți și despre introducerea alimentelor picante în dieta copiilor. Ardeiul bulgăresc se taie rondele sau fâșii subțiri, dacă se optează pentru ardei capia sau gras.
  6. Acum nu mai rămâne decât asamblăm salata și să o savurăm în tihnă. Se așează într-un bol feliile de roșie, ardei, castravete, ceapa tăiată fin, măslinele și cubulețele de brânză. Se presară un praf de sare, puțin piper, se stropește cu ulei de măsline și câteva picături de suc de lămâie.

Poftă bună!

Foto: diversificare.ro

 

Author: Catalina

Sunt mama unui băieţel care îmi este atât critic culinar, cât şi ajutor în bucătărie. Susţin ideea responsabilităţii personale, iar, pentru mine, aceasta porneşte chiar de la respectul şi atenţia pentru propria sănătate și alimentație. Îmi place să mănânc, ador dulciurile şi mă bucur să descopăr mereu reţete pe cât de gustoase, pe atât sănătoase.

Share This Post On