terci de ovăz sau oatmeal

Top 5 rețete cu ovăz pentru micul dejun

Uneori pare că masa de dimineață este de limitată în opțiuni. De aceea, am ales cu grijă cele mai apreciate 5 rețete cu ovăz, pentru un plus de inspirație.

Ovăzul este o sursă bună de antioxidanțifibre, proteine și de elemente nutritive precum vitamina Ezincseleniucuprufiermangan și magneziu. Reprezintă o alegere sănătoasă pentru micul dejun al întregii familii, însă uneori pare că masa de dimineață este de limitată în opțiuni. De aceea, am ales cu grijă cele mai apreciate 5 rețete cu ovăz, pentru un plus de inspirație.

Top 5 rețete cu ovăz pentru micul dejun

Mic dejun cu fulgi de ovăz și fructe

Simplu ca bună ziua! Sau, mai degrabă, „bună dimineața”, căci este un preparat excelent pentru micul dejun. Fulgii de ovăz se hidratează printr-o metodă rapidă, în doar 15 minute. Dacă vă amintiți să il puneți în apă la temperatura camerei de cu seară e și mai bine. Acest procedeu ajută la eliminarea acidului fitic din cerealele integrale, pentru o bună asimilare a substanțelor nutritive.

Budincă de gutuie cu fulgi de ovăz

Un preparat delicios, cu ingrediente la îndemână, ce poate fi consumat fie la micul dejun, fie ca gustare de seară. Budinca de gutuie poate fi servită rece sau caldă și va satisface pofta de ceva bun și pentru copiii mai mai mari sau pentru părinți.

Fulgi de ovăz cu lapte și iaurt

Perfect pentru diminețile în care timpul pentru pregatirea micului dejun este redus, chiar inexistent. Preparatul acesta se asamblează de seara și se lasă peste noapte la frigider, timp în care gusturile se întrepătrund bine, iar dimineața tot ce aveți de făcut este să îl scoateți din frigider. Borcanul în care pregătiți amestecul poate fi luat chiar și la pachet, la grădiniță sau la serviciu.

Mic dejun cu ovăz și chia

Un preparat cu ovăz și chia, ideal pentru masa de dimineața a copiilor și a părinților, deopotrivă. Este aromat, dulce-acrișor și asigură energia necesară unei dimineți pline la grădiniță sau la joacă, prin parc.

Terci de ovăz sau oatmeal

Farmecul acestei rețete este că lasă loc pentru joacă și imaginație în bucătărie. În funcție de preferințe, puteți jongla cu ingredientele, condimentele și îndulcitorii, având la bază ovăzul fiert care devine o compoziție moale. Eliminând nucile, indulcitorul și sarea, puteți oferi terciul și copiilor mai mici de 1 an.

Poftă bună să aveți!