Top 5 reţete cu spanac

Spanacul, o legumă celebră pentru rolul central din desenele cu Popeye, despre care s-a crezut mult timp că ar fi o sursă excelentă de fier, aduce multiple beneficii organismului. Deşi studiile mai recente au arătat că fierul se regăseşte în cantităţi modeste în spanac, acesta este tot una dintre mai sănătoase legume, având un potențial ridicat de a preveni formarea celulelor canceroase. În plus, vitamina C, vitamina E, zincul, manganul și seleniul din spanac sunt substanțe care previn apariția unor boli legate de procesele de oxidare. Să vedem care sunt preparatele  cu cele mai mari şanse de a fi apreciate de cei mici, dar şi de părinţi.

Top 5 reţete cu spanac

Piure de spanac şi gălbenuş de ou (de la 10 luni)

Spanacul şi gălbenuşul conţin substanțe nutritive esențiale pentru dezvoltarea micuţilor noştri. Deși spanacul nu excelează la capitolul fier, gălbenuşul reprezintă o sursă foarte bună. Pe de altă parte, spanacul contribuie la menținerea sănătății oaselor, prin  aportul de  vitamina Kmagneziu, vitamina C, potasiu și calciu.  Piureul de spanac şi gălbenuş este o reţetă care se prepară extrem de rapid și este foarte gustosă. Asezonată după gust, poate fi o garnitură delicioasă și pentru adulți.

Linte cu spanac și orez (de la 1 an)

O mâncare delicioasă și consistentă, potrivită pentru întreaga familie. Atunci când fac echipă, orezul şi lintea alcătuiesc o proteină completă, asigurând toţi aminoacizii esenţiali, atât de importanţi pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor, iar spanacul completează “echipa” cu vitamine și minerale importante pentru un organism puternic.

Smoothie de spanac și avocado (de la 1 an)

O băutură bogată în fibre vegetale, vitamine și minerale neprocesate termic, păstrându-şi, astfel, proprietățile intacte. Spanacul reprezintă o bună sursă de vitamina C, care se distruge atunci când îl consumăm gătit. Este bine să existe un echilibru între preparatele cu spanac gătit şi crud, deoarece spanacul conține cantități măsurabile de oxalați, care se reduc semnificativ atunci când este gătit corect. Citeşte mai multe despre reducecrea nivelului de oxalaţi din spanac, aici.

Supă cremă de spanac (de la 10 luni)

Este potrivită pentru cei mici, dar şi pentru părinţi şi bunici și contribuie la aportul zilnic de minerale și vitamine  al întregii familii. Se pregătește rapid și ușor, mai ales pentru că spanacul are un timp foarte scurt de gătire, așadar poate reprezenta salvarea mamelor  atunci când se află criză de timp.

Mâncare de dovleac cu spanac (de la 10 luni)

Uneori este greu să îi mulțumim pe toți, mai ales când avem la masă şi un bebeluş, pentru care încă mai există restricţii, pe lângă stilul sănătos de a găti. Totuşi, multe  dintre mâncărurile potrivite pentru cei mici sunt şi pe gustul părinților, iar aceasta este una dintre ele.  Adulții pot asezona după gust sau adăuga un praf de drojdie nutritivă, care poate fi oferită și celor mici, după 6 luni.

Poftă bună!

Comentarii