Top 5 rețete pentru cină

Masa de seară este foarte importantă din simplul fapt că trebuie să fie ușoară, dar consistentă, astfel încât să asigure celui mic odihna de care are nevoie.

 

Copiii se schimbă, iar preferințele lor culinare se transformă, la unii, chiar și de la o zi la alta. De aceea, pentru că știu din experiență cât de ciudate pot fi unele etape de creștere ale celor mici, am adunat în acest articol câteva rețete pentru cină care sper să te inspire atunci când vei fi în pană de idei!

1. Paste cu broccoli (de la 10 luni) – o rețetă simplă de paste, gustoasă și sănătoasă care îi va obișnui pe cei mici cu alimentele verzi, mai ales că broccoli este bogat în vitamine, fibre solubile și minerale. O cină cât se poate de rapidă!

2. Tartă cu dovlecei (de la 1 an)Dovlecelul conține cantități importante de acid folic, potasiu, mangan, vitamina A și complexul de vitamina B, dar și vitamina C, fier, magneziu, cupru, fosfor și zinc. Datorită calităților sale antioxidante, dovlecelul este recomandat în prevenirea bolilor oftalmologice.

3. Pește la cuptor cu capere (de la 1 an) – O cină absolut delicioasă! Combinația de pește cu capere, roșii cherry și usturoi face senzație de la mic la mare.

4. Guacamole (de la 1 an) cu pâine din unt de migdale – Cina se bazează pe avocado, roșii , lime sau lămâie. Pasta obținută prin amestecarea ingredientelor este delicioasă întinsă pe felii de pâine. Pâinea cu unt de migdale este foarte gustoasă și poate fi consumată chiar și simplă. În plus, este o pâine ideală pentru copiii cu intoleranță la gluten.

5. Risotto cu lămâie (de la 1 an) – Risotto este un pilaf la care nu punem toată apa deodată la fiert, ci puțin câte puțin. Înlocuind apa din rețetă cu supă de bază vei obține un risotto mai bogat. Pentru rissoto este recomandat orezul cu bobul rotund și mare. Iată deci, o idee de cină consistentă.