7 lucruri interesante despre ceapă

Nelipsită din bucătărie și din remediile naturiste pentru gripă și răceală, ceapa este cu adevărat o legumă uimitoare. Este o bună sursă de vitamina C, vitamina B6, fibre, acid folic, potasiu,  mangan şi molibden, iar calitatea sa puternic antioxidantă se datorează flavonoidelor și a polifenolilor. Consumul de ceapă poate preveni bolile cardiovasculare, protejează împotriva unor forme de cancer,  îmbunătățește funcționarea plămânilor, reduce nivelul colesterolului și stimulează absorbția fierului din alte alimente. Iată și alte lucruri pe care probabil nu le ştiaţi despre ceapă:

7 lucruri interesante despre ceapă

Ceapa antică

Ceapa face parte din alimentaţia oamenilor de mai bine de 7000 de ani. Săpăturile arheologice au descoperit semne ce indică prezenţa cepei, a curmalelor şi a smochinelor în aşezări din Epoca de bronz.

Mitul cepei care atrage bacterii

Ideea că ceapa tăiată ar atrage bacterii şi viruşi din atmosferă a luat naştere odată cu ciuma bubonică, în secolul al 14-lea. Deşi ceapa are nenumărate beneficii pentru organism, extrem de utile în caz de gripă sau răceală, efectele acesteia se manifestă doar atunci când este mâncată. Ceapă tăiată de pe noptiera doar face aerul irespirabil.

Periculoasă pentru câini

Deşi benefică pentru oameni, ceapa poate determina o scădere a nivelului de celule roşii la câini. Asta dacă vreun câine ar şi mânca ceapă. Dar… gusturile nu se discută, chiar și în cazul micului prieten pofticios al omului.

Remediu pentru lacrimi

Ceapa ne face să lăcrimăm datorită sulfului care este eliberat atunci când este tăiată și care, în contact cu umezela ochiului, se transformă în acid sulfuric. Acesta din urmă irita ochiul, iar lacrimile apar ca un reflex de protecţie. Ce putem face pentru a evita acest lucru? Una dintre variante este să tăiem ceapă sub apă. Trebuie să recunosc că nu aş face asta, cu riscul de a plânge cu lacrimi de crocodil. Pentru reducerea efectului iritativ pe care îl are asupra ochilor mai puteţi ţine ceapa pentru câteva ore în frigider, înainte de a o tăia.

Aliat al sănătăţii

Ceapa este bogată în quercetină, un flavonoid cu puternică acţiune antioxidantă care contribuie la tratarea unor tipuri de cancer. Efecte benefice poate avea şi în cazul cataractei şi a bolilor cardiovasculare.

Ceapa sacră

În Egiptul antic ceapa era venerată și juca un rol important în ritualul de înmormântare. Egiptenii credeau că are puteri magice și că asigură succesul în viaţa de apoi.

Moneda de schimb

În Evul Mediu ceapa a fost folosită ca monedă de schimb, la fel ca usturoiul şi pătrunjelul. Cu ea se puteau plăti chirii, bunuri şi servicii. Se oferea chiar și pe post de dar!

Surse:

http://www.drweil.com/drw/u/QAA401265/Can-Onions-Fight-Flu.html

http://www.softschools.com/facts/plants/onion_facts/678/

http://www.foodnetwork.ca/fun-with-food/photos/cool-facts-about-onions

Sursa fotohttps://flic.kr/p/8wF9Aj