Prăjitură cu cocos și sirop de lămâie 12 luni

Prăjitură cu cocos şi sirop de lămâie

Masă

Desert

Ocazie

Onomastică

Fel de mâncare

Desert

Ingredient principal

Fructe

Timp de preparare

20

Timp de gătire

25

Dificultate

ușor

Porţii

4 porții

Dacă vreți un desert delicios dar sănătos, nu ezitaţi să încercaţi această reţetă de prăjitură cu cocos și sirop de lămâie. Este uimitoare!

Pentru că tot se apropie weekendul, m-am gândit la o prăjitură uşor de făcut, dar în acelaşi timp gustoasă şi răcoritoare. Rețeta pe care am ales-o, a fost aceea de prăjitură cu cocos și sirop de lămâie. Combinaţia dintre cocos și lămâie este surprinzătoare, iar mirosul din bucătărie mă face să plutesc. Îmi pare rău că încă nu s-a inventat poza cu miros!

Despre lămâie se ştie că este bogată în vitamina C și ajută sistemul imunitar. Închipuiţi-vă câte beneficii se împletesc în acest desert! Aşadar, să începem:

Ingrediente

Paşii necesari preparării

  1. Începeţi prin a pregăti blatul: puneţi ouăle într-o oală cu siropul de agave şi puneţi pe flacăra aragazului la foc mic. Căldura va ajuta ouăle să se bată foarte bine împreună cu îndulcitorul, însă, aveţi grijă să nu se gătească ouăle şi să verificaţi constant temperatura cu degetul. Trebuie doar să se încălzească puţin. 
  2. Când simţiţi că s-a schimbat temperatura, opriţi focul. Acest truc vă ajută să aveţi un pandişpan pufos, chiar dacă ouăle sunt direct de la frigider.
  3. Când ouăle şi-au dublat volumul, adăugaţi uleiul treptat, făina şi nuca de cocos. Omogenizaţi toate ingredientele amestecând de sus în jos.
  4. Puneţi aluatul într-un vas tapetat cu hîrtie de copt.
  5. Se coace la 180 de grade C, până trece testul scobitorii.
  6. Între timp se pregătește siropul: se încălzesc apa și crema de cocos, apoi se adaugă mierea cu sucul de lămâie și se amestecă bine.
  7. Când prăjitura este coaptă, se scoate din cuptor şi, cu grijă, se desface hârtia de copt.
  8. Acum tăiaţi prăjitura în pătrate, peste care turnaţi siropul.
Mirosul care inundă bucătăria este uimitor, iar cei mici nu vor putea aştepta să se răcească. Prăjitura este delicioasă lângă un ceai sau un pahar de lapte.

Să aveţi poftă!

Sursă foto: Diversificare.ro