Mini omlete cu dovlecei 1 an

Mini omlete cu dovlecei

de Adelina
Masă

Mic-dejun

Fel de mâncare

Clătite/pancakes

Ingredient principal

Legume

Timp de preparare

15

Timp de gătire

20

Dificultate

ușor

Porţii

4 porții

Astăzi am pregătit mini omlete cu dovlecei și la ce succes au avut, m-am gândit că este musai să împărtășesc cu voi!

Aceste mini omlete cu dovlecei pot fi un finger food consistent pentru masa de dimineață a copiilor. Și adulții vor adora acest preparat plin de savoare.

Ingrediente

Paşii necesari preparării

  1. În primul rând se dau dovleceii prin răzătoarea mare şi se scurg bine de apă.
  2. Ceapa se toacă mărunt, ardeiul şi menta, de asemenea.
  3. Într-un vas mare amestecaţi bine toate ingredientele, după care aveţi 2 opţiuni de a alege modul în care să le pregătiţi. Prima este de a le face într-o tigaie, însă, fără a folosi ulei, iar cea de a doua, într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, dată la cuptor până când acestea se rumenesc.
  4. Deasupra le-am stropit cu puţină zeamă de lămâie, ulei de măsline şi am aruncat câteva frunze de busuioc.

Le puteţi servi ca atare sau lângă o salată ori un sos.

Sursă foto: Diversificare.ro