Top 5 semințe indispensabile

Semințele intră în categoria alimentelor integrale de origine vegetală care nu ar trebui să lipsească din alimentația zilnică a bebelușilor pe lângă fructe, legume, cereale integrale și nuci. Un prim aspect care contează este faptul că, în general, alimentele integrale sunt naturale și se consumă în stare cât mai apropiată de cea naturală, deci cu aport mare de vitamine și minerale. De asemenea, o dietă bogată în fructe, legume, cereale, semințe și nuci, duce la scăderea riscului de a dezvolta boli cardiovasculare, anumite tipuri de cancer, diabet, astm, artită sau bronșită cronică.

Iată 5 dintre cele mai cunoscute și apreciate semințe pe care îți le recomandăm să le ai în casă:

1. Semințe de in (de la 1 an) – pentru mine chiar sunt pe primul loc datorită efectelor benefice pe care le au (scad nivelul zahărului în sânge, protejează sistemul osos și ajută la întărirea sistemului imunitar), dar și pentru gustul deosebit, apropiat de cel al nucilor;

2. Semințe de chia (de la 1 an) – sunt o sursă completă de proteine, conțin fibre, antioxidanţi, vitamine, minerale şi acizi grași esențiali. Datorită gustului neutru, aceste semințe pot fi combinate cu aproape orice.

3. Semințe de dovleac (de la 1 an) – ajută în probleme de constipație și balonare, sunt diuretice, întăresc mușchiul cardiac și rinichii, ajută la creșterea părului și la eliminarea metalelor grele din organism, combat insomniile, dar mai ales sunt cunoscute drept leac folosit pentru eliminarea paraziților.

4. Semințe de susan (de la 6-8 luni) – pentru a beneficia de tot complexul de substanțe nutritive, se recomandă semințe crude și nedecorticate.

5. Semințe si muguri de pin – pinul este eficient mai ales în afecţiuni respiratorii, renale şi în reumatism. O mână de semințe de pin adăugate în mâncarea de spanac vor da o cu totul altă aromă, pe care merită s-o aflați.

Sursă foto: https://flic.kr/p/nV1at5