A fost odată un urs pe nume Berry.
El locuia în inima pădurii.
Ca toţi urşii, Berry avea o poftă uriaşă pentru mâncare. În somn şi când era treaz, Berry visa şi se gândea numai la mâncare. Nu trecea o clipă fără ca ursul cel pofticios să se gândească la bunătăţi. Era şi normal să fie aşa: avea un stomac foarte mare.
Nu conta că era zi ori noapte, Berry cutreiera pădurea căutând de-ale gurii. Peste tot găsea câte ceva bun: ba o tufă de zmeură, ba nişte fragi, ba nişte lujeri de mure… toate aveau fructe delicioase care îi dădeau energie multă pofticiosului.
După ce mânca din câte ceva gustos, Berry se lingea pe bot şi pornea în căutarea altor bunătăţi. Însă oricât ar fi mâncat, stomacul lui parcă tot îi spunea:
– Vreau ceva bun… Vreau ceva bun…
De aceea, ursul era mereu în căutare de hrană. Pur şi simplu, stomacul lui îl trimitea mereu la drum.
Uneori el era foarte obosit. Atunci îşi dorea să fie şi el sătul sau măcar să nu îi mai fie atât de poftă de mâncare. Pentru că era un urs mare de tot, picioarele lui aveau de cărat o greutate mare. Tocmai de aceea oboseau repede.
Berry se gândea de multe ori:
– Dacă aş găsi ceva delicios, sănătos şi hrănitor… Atunci mi-aş face un bârlog prin apropiere, ca să nu mai merg atâta peste tot! Atunci aş fi sătul tot timpul și aş dormi destul, cum fac celelalte animale…
După un timp, Berry se hotărî să caute de mâncare şi prin alte părţi, nu doar prin pădurea cea deasă. Acesta putea fi un lucru bun sau putea fi un lucru foarte periculos. Berry cunoştea pădurea foarte bine; acolo nu i se putea întâmpla nimic rău. Câtă vreme familia sa era acolo, iar el ştia pe dinafară fiecare potecă, era în siguranţă. Acum însă, ursul se aventura în locuri neştiute şi pline de pericole. Nici nu îşi închipuia că prin acele locuri avea să dea nas în nas cu primejdii. De fapt, nici nu ştia ce înseamnă cuvântul “primejdie”, dar asta avea să se schimbe în curând.
Berry porni în noua drumeţie. Privi în urmă o singură dată în loc de “Rămas Bun!” şi plecă.
Merse cât merse şi ajunse la marginea pădurii. Acolo privi în zare. Ceea ce se putea vedea era cu totul nou pentru urs: ici colo se mai vedea câte un copac, în rest, erau numai întinderi cu iarbă.
– Ce ciudăţenie! În viaţa mea nu am văzut o pădure fără copaci… spuse Berry mergând mai departe.
După ce merse o bună parte din zi, ursul începea să obosească. Nici soarele nu îi dădea pace: ardea cu putere. Urşii sunt acoperiţi de o blană foarte groasă; de aceea nu le place căldura prea mare.
– Ce căldură! spuse ursul moleşit. Să caut ceva… să mă răcoresc…
Însă unde să se răcorească un urs ca Berry? Nu se vedea nici un loc umbros pe nicăieri. Peste tot era doar lumină şi căldură, căci era mijlocul verii.
Disperat din cauza arşiţei, Berry o luă la fugă: doar, doar va scăpa de soare. Tot alergând, simţi un miros de apă proaspătă:
– O baltă! strigă el alergând.
Se grăbi să ajungă la apă. Când colo, nici vorbă de baltă: în faţa lui Berry era o fântână largă. Deasupra fântânii atârna o găleată plină cu apă rece, proaspăt scoasă. Ursul nu pricepea ce i se arăta în faţa ochilor:
– Ce ciudăţenie o fi asta? întrebă el dezamăgit căci spera să facă o baie zdravănă… Până la urmă, se mulţumi să bea apa din găleată.
– Ce sete mi-a mai fost! spuse ursul şi porni mai departe. Tot mergând, ursul observă cum îi apăreau în faţă nişte arătări ciudate, de neînţeles pentru un urs:
– Ce sunt oare? se întreba Berry speriat. Bietul de el, tocmai se apropia de un oraş aglomerat, plin de oameni. Ceea ce i se părea ciudat erau nişte case înalte, cu acoperiş ascuţit. Pentru un urs sălbatec, oraşul era ceva cu totul nou.
Fără să stea pe gânduri, merse înainte printre case.
– Oare ce să găsesc de-ale gurii prin pădurea asta ciudată? se întreba Berry adulmecând. Parcă, parcă… simt un iz apetisant… de…. ceva bun, spuse ursul şi o luă iute la picior: se îndrepta grăbit spre locul de unde venea aroma aceea plăcută.
– Aici ce mai este?! se întrebă Berry.
În faţa lui era o tonetă unde se vindeau floricele de porumb. Ursul simţise aroma de porumb copt. Era un miros foarte îmbietor pentru ursul flămând. Nici nu s-a gândit bine să pornească într-acolo că picioarele lui o luaseră deja din loc.
Când l-au văzut, oamenii din jur şi vânzătorul de pop-corn nu mai ştiau încotro să o apuce. Ursul nici nu băgase de seamă ce spaimă le provocase. Cât ai clipi, Berry luă toneta în braţe şi o strânse foarte tare.
În timp ce ursul servea masa, oamenii s-au grăbit să cheme ajutoare. Oamenii se tem de urşii flămânzi.
Fără să ştie ce i se pregăteşte, Berry savura fiecare floricică de porumb. Aproape termina de mâncat că simţi o înţepătură în spate, după care adormi.
Când deschise ochii, Berry nu reuşea să înţeleagă mai nimic: se afla într-un ţarc nu prea mare. Din spatele gardului din fier, nişte oameni îl priveau veseli.
– Unde mă aflu… îngână el ameţit de somn.
După ce s-a mai dezmeticit, Berry se ridică în picioare ca să plece. Când să pornească la drum, surpriză: era blocat într-o cuşcă cu gratii groase de fier.
– Ce?! strigă el foarte supărat. Bietul urs nu ştia că se afla tocmai la grădina zoologică. Oamenii din oraş îl duseseră acolo fiindcă nu ştiau unde să îl ducă și se temeau să îl lase liber pe străzi.
Berry începu să tragă de gratii ca să iasă. De dincolo de gratii, oamenii strigau înspăimântaţi după ajutor…
Din fericire, un pădurar se afla la grădina zoologică, în vizită. El ştia perfect unde trebuia dus ursul sălbatic.
– Lăsaţi pe mine! a spus el.
După ce a tras şi a forţat gratiile disperat, ursul a simţit o altă înţepătură şi adormi din nou: vânătorul îl culcase pe loc. Berry se pomeni într-un loc de vis: se afla într-o poieniţă, tocmai în inima pădurii. Chiar alături era un stup de albine.
– Oare este miere înăuntru? se întreba ursul.
Berry încă nu gustase niciodată din faguri de miere, dar auzise de la alţi urşi din pădure că mierea ar fi delicioasă. Fără să stea pe gânduri, deschise stupul şi scoase fagurii plini cu miere. Înfulecă toţi fagurii şi toată mierea deodată.
– Delicioasă! Nu am mâncat în viaţa mea ceva atât de gustos! a spus el bucuros.
Apoi, ursul se hotărî să îşi facă un bârlog chiar acolo. Avea de gând să stea în apropierea fagurilor de miere delicioasă tot timpul. Astfel, se putea bucura de ea oricând, fără să mai cutreiere pădurile în căutare de hrană.
Sfârşit!
Acest material este realizat de diversificare.ro și este protejat prin Legea 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe cu completările și modificările ulterioare. Este interzisă copierea, modificarea, afişarea, distribuirea, transmiterea, publicarea, comercializarea, licenţierea, crearea unor materiale derivate (inclusiv înregistrări audio sau video ale materialului disponibil pe site) sau utilizarea conţinutului site-ului în orice scop fără confirmarea prealabilă scrisă din partea diversificare.ro.
Citarea corectă în condițiile legii se face prin menționarea titlului materialului, numelui autorului, anului publicării și a sursei de unde provine materialul. Pentru informații despre folosirea acestui material ne puteți contacta la: [email protected]
