Tomatele tomnatice

Se făcea că era miezul verii. Şoricica se trezise târziu. Când se trezi, descoperi ceva îngrijorător: nu avea nimic de mâncare.
– Ce să fac? Ce să fac… ? se întreba ea.
Nu ştim de ce, dar Şoricica aceea era tare leneşă; de aceea nu avea ce pune în gură. Acum că reuşise să se trezească, se uita neajutorată în farfuria ei mare şi goală…
Vecinii săi şoareci nu aveau aceeaşi problemă ci, aveau cămara plină ochi cu provizii.


– Vreau şi eu cămara mea cu provizii! spunea Şoricica leneşă. Atunci, vecinii o certau:
– Dacă te-ai trezi şi tu mai devreme, ai avea mai mult timp să aduni una sau alta!
– Aşa este, dacă ai aduna câte ceva, atunci ai avea şi tu cămara plină!
Dar şoricica era nu numai leneşă, ci mai era şi încăpăţânată; cu cât îi spuneau şoarecii ce să facă, cu atât se supăra şoricica mai tare; şi dacă se supăra, ea se împotrivea la orice idee nouă, oricât de bună ar fi fost.
– Cine se cred soarecii ăştia de îmi dau mie lecţii? Au impresia că sunt mai buni decât mine! Nişte încrezuţi… se gândea şoricica. Însă nu era adevărat: şoriceii îi spuneau lucruri de bine, ca să ştie şi şoricica ce să facă. Ei îşi doreau ca şi vecina lor să aibă multă mâncare pentru iarnă şi pentru oricare anotimp.
Dar, dacă ea tot nu asculta, vecinii şoareci s-au lăsat păgubaşi. Ei şi-au văzut de ale lor până la urmă. La un moment dat, nu mai încercau să îi explice vecinei ce să facă: oricum, degeaba se oboseau.
Într-un final, şoricica rămăsese singură de tot: nu îi mai spunea nimeni nici măcar un cuvânt.
Acum, ea trebuia să se descurce cumva. Se apropia iarna şi, avea nevoie de mâncare. Şoarecii mănâncă mult cu toate că sunt foarte mici. Tot timpul sunt cu stomacele goale, iar iarna le e şi mai foame.

Şoricia se afla în faţa unei dileme:
– Ce să fac? Acum, ar fi bine să am de unde culege câte ceva … Dar vecinii mei au cules tot ce era de cules deja, spunea şoricica.
Apoi, ea se gândi să pornească în drumeţie, până la gospodăria din apropiere. Acolo locuia un ţăran harnic. Şoricica se gândi:
– Voi găsi eu ceva de mâncare la el acasă. La cât sunt de mică nici măcar nu va băga de seamă că am trecut pe la el.
Zis şi făcut: Şoricica porni în mare viteză, mânată de foame. Când ajunse la casa ţăranului, se opri brusc: Pe pragul casei stăteau lungiţi doi motani mari şi înspăimântători.
– Vai… s-au dus visele mele! Acum nici vorbă să pătrund în casă… se plângea şoricica.
Abătută, ea începu să umble prin jur: spera să găsească ceva de-ale gurii. Ajunse şi la grădină. Acolo, ţăranul culegea roşii. Erau nişte roşii coapte şi atât de mari încât, ar fi putut mânca din una, câte o lună întreagă!
Şoricica se pomeni că stă cu gura căscată privind roşiile acelea.
– Cum să fac? Dacă mă vede omul, s-a zis cu mine! se gândi ea.
Ţăranul culese roşiile coapte şi plecă. În grădină nu mai erau roşii de cules. Şoricica era dezamăgită că aşteptase degeaba. Când să plece, ea văzu că pe pământ zăcea o roşie stricată, iar deasupra ei bâzâiau nişte muşte.
– Oare o fi bună? se întreba ea. Dar, acea roşie nu mai era bună de mâncat.
– E stricată… nu se poate mânca… se gândea mititica. Însă, dacă o găsise, parcă îi părea rău să nu folosească nimic de la acea roşie. De aceea, luă cu grijă toate seminţele de roşie şi se întoarse acasă.
Acasă însă, ea avea altă mică problemă: Nu ştia cum se plantează roşiile.
– Voi merge să îl întreb pe şoricelul grădinar. Poate mă va ajuta.
Zis şi făcut. Şoricica se duse la şoricelul grădinar. El o ajută cu dragă înimă; îi spuse tot ce trebuia să ştie despre roşii. Dar, era totuşi o problemă:  era tocmai mijlocul verii, iar roşiile trebuiau plantate mult mai devreme, primăvara.
Dar, şoricica spuse:
– Nu mă lasă inima să nu încerc! Voi planta măcar 10 seminţe de roşii. Ce o fi, o fi.
Astfel, şoricica săpă cu ghearele zece gropi în care aşeză câte o sămânţă de roşie. Acum, avea o grădină în toată regula. Pentru că era grădina ei, ea muncea mult ca să îi crească roşiile mari: scotea buruienile şi uda pământul cu apă, alunga gândacii…
Vecinii erau foarte impresionaţi de şoricică: se schimbase mult: acum se trezea înaintea tuturor şi muncea cu bucurie în grădina ei cu roşii. Chiar îi pusese gard. Deasupra porţii atârnase o bucată de lemn pe care scria: Grădina cu tomate.
Trecu timpul şi veni toamna. Şoricica era curioasă: oare va avea roşii pentru iarnă, aşa cum îşi dorea?
Ei bine, plantele ei crescuseră înalte, iar pe fiecare dintre ele atârnau mari nişte tomate necoapte. Erau verzi şi încă aveau nevoie să stea la soare ca să se coacă. Şoricica era nerăbdătoare. Dar, toamna vin ploile reci şi frigul. Atunci când se întâmplă asta, toate legumele trebuie strânse şi puse la păstrare pentru iarnă. Însă şoricica încă nu avea roşii coapte…
– Mă voi duce iarăşi la şoricelul grădinar! Îl voi întreba ce să fac.
Şoricelul grădinar o primi în casă şi întrebă:
– Cum merge cu tomatele tale, şoricico?
– Merge şi nu prea merge… răspunse şoricica.
– Cum “merge şi nu prea merge”? întrebă el, nedumerit. Explică-mi!
Atunci, şoricica îi spuse ce avea pe suflet. La urmă îl întrebă:
– Ce pot face cu tomatele mele necoapte? Mi-a milă să le arunc… N-or fi bune de mâncat totuşi?
– Ba cum să nu? Află că ai în grădină nişte tomate numai bune de pus pentru iarnă! spuse şoricelul.
– Cum aşa? Nu trebuia să fie roşii? Acum am doar nişte tomate verzi.
– Da, dar tomatele tale verzi se pun la borcan şi stau foarte bine peste iarnă. Vei avea de mâncare până la anul!
Dacă auzi una ca asta, şoricica era în culmea fericirii.
– Ce să fac mai departe? întrebă ea.
– Te învăţ imediat! răspunse grădinarul şi o însoţi pe şoricică la ea acasă.
Acolo, ei au cules toate tomatele verzi şi le-au spălat foarte bine. Apoi au scos toate borcanele pe care le avea şoricica şi au aşezat în toate tomatele verzi. Deasupra, şoricelul grădinar turnă apă cu sare şi acoperi toate borcanele cu capace.
– Acum sunt gata! spuse şoricelul.
– Chiar aşa? întrebă şoricica.
– Da, acum poţi spune că ai pus borcane întregi cu murături pentru iarnă. Te felicit! spuse el şi plecă spre casa lui.
Şoricica era în culmea fericirii: avea cămara plină ochi cu borcane. Însă, parcă lipsea ceva de pe borcanele cu murături: etichetele.
– Gata ştiu! spuse ea. Apoi, şoricica lipi pe fiecare borcan câte o bucată de hârtie. Pe fiecare bucată de hârtie, ea scrise cu litere îngrijite: “tomatele tomnatice”.
În anul următor, şoricica plantă roşiile la timp. Astfel, toată vara a avut tomate roşii şi mari, iar toamna a putut să culeagă din nou, tomate verzi, numai bune de pus pe iarnă.

Sfârşit!

Acest material este realizat de diversificare.ro și este protejat prin Legea 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe cu completările și modificările ulterioare. Este interzisă copierea, modificarea, afişarea, distribuirea, transmiterea, publicarea, comercializarea, licenţierea, crearea unor materiale derivate (inclusiv înregistrări audio sau video ale materialului disponibil pe site) sau utilizarea conţinutului site-ului în orice scop fără confirmarea prealabilă scrisă din partea diversificare.ro.

Citarea corectă în condițiile legii se face prin menționarea titlului materialului, numelui autorului, anului publicării și a sursei de unde provine materialul. Pentru informații despre folosirea acestui material ne puteți contacta la: [email protected]

Pentru copii avem şi ilustraţia de colorat!

tomatele tomnatice de colorat