În pădurea de fag trăiau doi huhurezi: micul Strix şi marele Plix. Ei erau foarte buni prieteni şi de aceea, împărţeau tot ce aveau.
Dar, Strix şi Plix nu erau doi huhurezi obişnuiţi, ei găteau totul şi nu mâncau deloc carne crudă.
Pentru a găti, ei aveau o adevărată bucătărie. Bucătăria lor era într-o scorbură şi acolo ei aveau multe oale şi o sobă cu vatră. La sobă pregăteau ciorbă, căci ciorba era mâncarea lor preferată. Pentru Strix şi Plix, nu trecea nicio zi fără ciorbă cu vânat sau supă.
Multă vreme, cei doi huhurezi au trăit foarte bine în pădurea lor. Mâncare era multă, ei aveau ce să vâneze tot timpul, aşa că, nu ştiau ce era foamea. De la o vreme însă, Strix şi Plix erau nevoiţi să renunţe la ciorbele cele bune, pentru că ei ştiau să facă doar ciorbă cu carne de vânat, iar de la un timp, în pădure nu mai erau animale mici. De aceea, cei doi huhurezi răbdau de foame.
Alte păsări răpitoare plecaseră în pădurea de stejar ori, în pădurea de brad, însă Strix şi Plix nici nu se gândeau să îşi abandoneze cuiburile. Munciseră foarte mult pentru a le construi!
– Mai bine mor de foame! spunea Strix.
– Da, şi eu la fel, răspundea marele Plix.
Însă pe Strix şi pe Plix îi chinuia cumplit foamea. La început, nu era atât de rău, dar acum totul se schimbase. Trecuseră prea multe zile fără mâncare şi de aceea, Strix şi Plix aveau dureri mari de burtă şi erau slăbiţi.
– Mă doare burta, spunea Plix.
– Şi pe mine, răspundea Strix.
– Ce să facem? întreba Plix.
– Nu ştiu, răspundea Strix.
– Simt că ameţesc, spunea Plix.
– Şi eu… răspundea Strix.
Este foarte rău să nu ai de mâncare, dar Strix şi Plix nu se dădeau bătuţi atât de uşor.
– Voi pleca să caut ceva de mâncare! spuse hotărât Plix. Chiar dacă nu voi găsi nimic de vânat, ceva tot voi face!
– Du-te, răspunse Strix.
Apoi, Plix îşi luă zborul cu mare grijă, să nu cadă pe jos de slăbit ce era.
El zbură foarte puţin, era prea flămând, aşa că ateriză repede. Nu era bine să cadă de la înălţime.
Pe pământ erau multe frunze uscate, iar Plix îşi strânse aripile şi începu să ţopăie după ceva de-ale gurii.
– Ce mai găsesc eu oare pe jos? se întreba Plix deprimat. Foamea nu e bună deloc. Şi mă doare şi burta…
Tot ţopăind prin pădure, el se gândea la Strix şi la ciorbele cele bune.
– Ce n-aş da pentru o lingură de ciorbă! se plângea Plix.
Cu gândul la mâncare, huhurezul căuta în continuare. Ţop-ţop-ţop, Ţop-ţop-ţop, Ţop-ţop-ţop… dar nu era nicio vietate în toată pădurea de fag.
– De-aş găsi o piatră şi tot aş avea ce să pun în oală! spuse deodată Plix şi se opri supărat pe loc.
– Ce să fac? se întreba el privind în jos.
Cum privea el spre pământ, i se arătă ca prin vis, un cartof roşu.
– Ce mai e şi asta? se întrebă el. Parcă ar fi o piatră moale, sau… ce să fie? dar, şi dacă ar fi piatră, am spus că o pun în oală. Chiar aşa voi face! spuse el hotărât şi porni spre casă.
Spre seară, Plix ajunse acasă. Avea cartoful bine strâns în ghearele de la picioare.
– Ai găsit ceva de mâncare? îl întrebă Strix.
– Nu ştiu ce să îţi răspund, spuse Plix. Poate că am găsit, poate că nu. Nici eu singur nu ştiu. Ce crezi că e asta? spuse el arătând spre cartof.
– Ce să fie? E un biet cartof… Ce să facem cu un singur cartof? răspunse Strix.
– Să ne gândim foarte bine, spuse Plix. Avem numai acest cartof. Să facem cât mai multă mâncare cu el!
Aşa că, Strix şi Plix se aşezară la masă. Priveau spre cartoful cel roşu şi spuneau:
– Să îl coacem în cuptor!
– Dar dacă îl coacem, îl mâncăm prea repede!
– Să îl fierbem în oală!
– Şi aşa se termină prea repede!
– Ce să facem cu un singur cartof ca să avem multă mâncare?
Cum nu se hotărau ce să facă, Strix spuse:
– Să îl împărţim! Eu îl gătesc aşa cum vreau eu iar tu, aşa cum vrei tu!
Aşa au făcut. Plix luă partea lui iar Strix luă partea lui.
– Să merg după nişte măcriş! se gândi Strix. Îmi voi face o ciorbă delicioasă! spuse el bucuros că ştia ce să facă.
Plix însă, nu ştia ce să facă şi el, cu o bucată de cartof.
– Îl mănânc aşa cum este. Am o foame de lup! spuse el. Nici nu termină de gândit că şi înfulecă bucata de cartof.
– Ce bine e! gata cu foamea… se bucura el. Apoi, Plix se duse să se odihnească.
În timpul acela, Strix era prin pădure. El ţopăia pe jos căutând măcrişul. Măcrişul este verde şi acrişor. Dacă îl pui în ciorbă, ea devine tare bună. Strix ştia asta. De aceea, căuta măcrişul prin pădure, în locurile umbroase.
– Am găsit! se bucură el dintr-o dată. Am găsit! Ce bună va fi ciorba mea, se bucura el. Apoi se grăbi spre casă.
Acasă, Strix luă partea lui de cartof şi se puse pe gătit. Cum altceva nu avea, curăţă bine cartoful de coajă, măcrişul îl tăie şi îl puse peste cartof, în oală. Apoi, plecă după crenguţe uscate pentru foc.
Se duse grăbit şi veni repede. Apoi aprinse şi focul şi cât ai clipi, ciorba lui era gata. Avea o foame de lup. Îşi luă farfuria cea mai mare şi puse înăuntru 7 polonice de ciorbă.
Ciorba era fierbinte. De aceea, Strix se aşeză la masă şi aşteptă.
– Ce frumos miroase ciorba mea! spunse Strix, privind aburii care se ridicau din farfuria lui.
Dar, până să i se răcească lui ciorba, se trezi şi Plix.
– Au, ce mă doare stomacul… cât mi-e de foame! se plângea el.
– Unde e partea ta din cartof? îl întrebă Stix.
– Am mâncat-o crudă, răspunse Plix ruşinat. Dar tot mi-e foame…
– Dacă ţi-e foame, atunci hai să stai la masă cu mine, spuse Strix binevoitor. Am făcut o ciorbă delicioasă! Să vezi ce bine vom mânca amândoi!
Apoi, Plix şi Strix se aşezară împreună la masă ca întotdeauna. După masă, Plix spuse:
– Îmi pare rău că am luat din mâncarea ta.
– Nu face nimic, Plix. Pentru că am stat la masă împreună, ciorba aceasta mi s-a părut cu totul delicioasă. N-aş fi mâncat singur pentru nimic în lume! răspunse Strix.
Dar Plix, ştia că greşise. De aceea, a doua zi porni din nou în zbor: căuta încă un cartof. Căutând, el văzu urmele a doua roţi.
– Pesemne că a trecut un om pe aici, spuse el. Plix merse după urmele acelea şi ajunse la o poartă înaltă. Zbură pe deasupra porţii şi privi cu mare atenţie. Ceea ce vedea era de necrezut: o grădină imensă plină cu cartofi.
– Câţi cartofi!!! strigă el. Cred că de aici a venit şi cartoful meu de ieri…
Plix se grăbi spre casă şi îi spuse şi lui Strix despre grădină. Apoi, porniră amândoi într-acolo.
– Ce minunăţie! strigă Strix. Iată Plix, cartofi! Iată Plix, legume! striga el bucuros.
– Cred că de acum nu vom mai sta flămânzi vreodată, spuse Plix.
– Aşa este, răspunse Strix. Apoi, cei doi prieteni îşi luară cele trebuincioase şi merseră spre casă.
De atunci, Strix şi Plix au putut să îşi pregătească fără nicio grijă ciorbele care le plăceau atât de mult.
Şi or mai fi trăind şi astăzi pe lângă vreo grădină, plină cu verdeaţă şi cartofi roşii.
Sfârşit!
Acest material este realizat de diversificare.ro și este protejat prin Legea 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe cu completările și modificările ulterioare. Este interzisă copierea, modificarea, afişarea, distribuirea, transmiterea, publicarea, comercializarea, licenţierea, crearea unor materiale derivate (inclusiv înregistrări audio sau video ale materialului disponibil pe site) sau utilizarea conţinutului site-ului în orice scop fără confirmarea prealabilă scrisă din partea diversificare.ro.
Citarea corectă în condițiile legii se face prin menționarea titlului materialului, numelui autorului, anului publicării și a sursei de unde provine materialul. Pentru informații despre folosirea acestui material ne puteți contacta la: [email protected]
Pentru copii creativi, descărcaţi şi planşa de colorat!
