Teritoriul diversificării e plin de fel de fel de mituri şi de povesti cu mare trecere în popor, pe care unele mame sunt gata să le urmeze literalmente atunci când se pregătesc să le ofere bebelușilor primele alimente solide. Deoarece ne-am propus să combatem aceste mituri, am stat de vorbă cu Eugenia Dobrescu, mamă, tehnician nutriţionist şi fondatoarea site-ului diversificare.ro, pentru a afla adevărul despre aceste practici.
TOTUL DESPRE MAME: Am ajuns la momentul diversificării şi, pentru că alimentele existente în supermarket nu mai prezintă atâta siguranţă (conţin chimicale, fertilizatori artificiali, pesticide sau conservanţi), unele mame care au trecut deja prin experienţa diversificării copiilor lor le recomandă altor mame debutante la acest capitol să aleagă pentru cei mici mâncare gata făcută, la borcănaş. Cât de sigură este această opţiune şi cât de mult ar trebui să ne ferim de oferta pieţelor şi a marilor magazine?
Eugenia Dobrescu: Aşa este, multe dintre legumele şi fructele din supermarketuri provin din surse nesigure, ele putând conţine o serie întreagă de substanţe chimice dăunătoare celor mici, dar şi adulţilor în aceeaşi măsură. Însă nici varianta mâncării la borcane nu este o opţiune ca practică zilnică. Când părinţii îmi pun această întrebare, mereu îi întreb dacă lor le-ar plăcea să mănânce cel puţin trei mese pe zi din nişte borcane. Răspunsul de cele mai multe ori este clar: NU. Şi totuşi, ce e de făcut? Am două idei: 1. părinţii să pună la păstrare/congelare în sezonul propice alimente sănătoase pe care le pot procura din grădinile proprii sau ale bunicilor; 2. să apeleze la ferme ecologice care pot furniza alimente sănătoase certificate ecologic de firme specializate.
TDM: Începerea diversificării nu înseamnă întreruperea alăptării. Este adevărat, însă, că mama are nevoie de lapte praf pentru a pregăti diferite feluri de mâncare pentru cel mic?
E.D.: Începerea diversificării nu poate însemna întreruperea alăptării deoarece pentru un sugar, alimentul de bază până la vârstă de 1 an rămâne laptele matern. Indiferent de ce tip de lapte primeşte sugarul, acesta nu ar trebui folosit în prepararea mâncării solide. În plus, combinarea laptelui praf cu un piure de legume, de exemplu, nu aduce niciun beneficiu copilului, în schimb îi îngreunează mult digestia.
TDM: Am auzit de la câteva mame că bebeluşii care sunt alăptaţi trebuie să înceapă diversificarea cu fructe, fiindcă acestea sunt mai dulci decât laptele de mamă şi mai atractive din punct de vedere al noutăţii gustative. Tot ele mi-au spus că bebeluşii care sunt hrăniţi cu lapte praf trebuie să înceapă diversificarea cu legume, care sunt mai puţin dulci decât formula şi mai uşor de acceptat ca noutate. Pe ce se bazează aceste afirmaţii?
E.D.: Neexistând o consistentă a informaţiilor în acest domeniu, puteţi auzi multe variante de scheme de diversificare. Eu ştiu cel puţin 5 variante promovate mamelor de către medicii pediatri. Problema principală în acest domeniu este lipsa informaţiei avizate, etapa diversificării alimentaţiei sugarului nefiind acoperită suficient şi uniform de către instituţiile statului care pregătesc viitorii medici. Nu ştiu pe ce bazează afirmaţiile de mai sus, însă cu siguranţă ştiu că fructele sunt foarte uşor de acceptat de către sugari indiferent de ce tip de lapte primesc. În schimb, legumele pot ridica probleme în a fi acceptate, iar despre asta le vorbesc părinţilor în detaliu la cursurile săptămânale de diversificarea alimentaţiei bebeluşului.
TDM: Se spune că bebeluşii care ajung la vârsta diversificării în anotimpul călduros trebuie să înceapă diversificarea cu fructe şi legume, în timp ce bebeluşii care sunt gata să încerce gusturi noi toamna sau iarna trebuie să mănânce pentru prima dată cereale sau carne. Cât adevăr este în această zicere?
E.D.: Observ că se înmulţesc variantele de răspuns la întrebarea: cu ce începem diversificarea? Este adevărat faptul că alimentaţia ţine cont şi de sezon, însă nu sub această formă. Problema principală pe care o văd la cereale este de fapt una de fond: care este definiţia cerealelor? Întâlnesc din ce în ce mai mulţi părinţi care află de la medicul pediatru că cerealele sunt cele din cutii cumpărate de pe rafturile supermarketurilor. Cel mult, aş spune că acele cutii conţin şi cereale, însă trecute prin multiple procese tehnologice până când ajung un praf. Cerealele adevărate sunt cele pe care le cumpărăm că atare, grâu, orez, mei, porumb, ovăz etc., pe care le înmuiem sau le fierbem înainte de a le consuma, acestea dublându-şi sau triplându-şi volumul.
TDM: Mulţi părinţi cred că refuzul pe moment al unui aliment reprezintă un refuz definitiv. Cum poate o mamă să-şi schimbe această percepţie despre ce anume ar putea mânca mai târziu cel mic?
E.D.: Un refuz pe moment al unui aliment din partea unui copil nu reprezintă un refuz definitiv. Atunci când se confruntă cu astfel de situaţii, părinţii au nevoie să (re)înveţe din perseverenţă copiilor, însă fără a depăşi limita, punând astfel presiune pe copil pentru a primi alimentul respectiv. Şi că să ştie cât să insiste şi când să se oprească, copilul este principalul barometru la care e nevoie să fie atenţi părinţii. Oricând un aliment refuzat azi poate fi unul preferat peste o lună.
