Einkorn, grâul antic ușor de digerat

De mii de ani oamenii consumă grâu, însă grâul de astăzi nu mai este la fel ca cel de acum o mie de ani, nici măcar la fel ca cel de acum 100 de ani. Pe lângă modul în care sunt procesate și preparate cerealele pentru consum, și planta din care provine grâul este diferită. Există mai multe soiuri de grâu. În trecut oamenii consumau varietăți ale grâului precum: spelta, emmer, einkorn şi kamut. Grâul care este cultivat în prezent a fost obţinut prin încrucişări, cu scopul de a obţine o recoltă mai bună şi mai ieftină, fapt care a venit şi cu unele neajunsuri. Grâul modern este mai sărac în substanţe nutritive, având cu 19 până la 28% mai puţin magneziu, zinc şi cupru. Una dintre cele mai vechi varietăţi de grâu antic este einkorn, care, deşi este o plantă rezistentă la boli și condiţii neprielnice, oferă o recoltă mică și se procesează mai greu, motiv pentru care se produce la scară mică şi are un preţ ridicat.

Ce substanțe nutritive conține grâul einkorn și ce beneficii aduce organismului?

Comparat cu grâul obişnuit, einkorn are niveluri mai mari de proteine, acizi graşi esenţiali, fosfor, potasiu, vitamina B6,luteină şi beta-caroten. Einkorn are cu 50% mai multe proteine decât grâul obişnuit, însă structura glutenului pe care îl conţine (glutenul este tot o proteină) face ca persoanele cu sensibilitate la gluten (nu este şi cazul celor afectaţi de boala celiacă) să îl tolereze mai uşor. Faptul că este mai uşor de digerat înseamnă că şi substanţele nutritive din mâncare sunt absorbite mai uşor. Mai mult, cantitatea totală de antioxidanţi care se regăsesc în grâul einkorn sub formă de fenoli și favonoide, este mult mai mare decât al grâului modern.

Grâul einkorn este unul dintre puținele tipuri de grâu (printre care unele soiuri rare din Mexic, Ecuador, China şi Italia), a fost desemnat varietatea cu cel mai mic risc alergenic într-un studiu care a analizat 324 de soiuri din întreaga lume. Mai mult decât atât, un alt studiu care a analizat trei tipuri de pâine, două cu făină einkorn şi agent de fermentare natural și o a treia cu făină din grâu modern şi drojdie. Rezultatele studiului au arătat că pâinea de einkorn cu maia naturală a avut efecte pozitive în gestionsarea unui nivel sănătos al insulinei, spre deosebire de pâinea din grâu modern.

Când se poate introduce grâul einkorn în alimentația copilului?

Grâul einkorn poate fi introdus în alimentația diversificată după vârsta de 7 luni. Sfatul nostru este că introducerea cerealelor în alimentația diversificată să începă cu orez, mei sau ovăz, cereale care nu conțin gluten. Este recomandat consultați medicul pediatru al bebelușului înainte de a introduce grâul în alimentația diversificată și să respectați regula celor 4 zile.

Cum aleg și cum prepar grâul einkorn?

Grâul einkorn de găseşte în magazinele naturiste și se poate folosei la fel ca grâul obișnuit. Acesta poate fi folosit fiert, în mâncăruri, sau măcinat, în pâine sau alte preparate de panificaţie sau de patiserie.

Surse:
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19013359
http://www.einkorn.com/einkorn-nutritional-facts/
http://wholegrainscouncil.org/whole-grains-101/health-benefits-of-wheat
Foto:
https://flic.kr/p/azfun