Stevia, zahăr natural

De origine din America de Sud, stevia (stevia rebaudiana) a fost folosită de către triburile native de guarani, din Paraguay, de secole, pentru îndulcirea alimentelor și băuturilor, precum și în medicina tradițională. Este înrudită cu ștevia care se întâlnește primăvara la noi, dar diferită, fiind mai mare, crescând până la un metru înălțime, având rădăcini profunde în sol și frunze micuțe, de 2-3 cm lungime.

Deși este de până la 40 de ori mai dulce decât zahărul tradițional, stevia este foarte săracă în calorii și are un indice glicemic mic. Are toleranță la temperaturi ridicate și proprietăți non-fermentative.

Ce substanțe nutritive conține stevia și ce beneficii are?

Stevia conține tanini (inclusiv catecol), principii amare, rășini, rumicină, acid crisofanic și un ulei volatil complex, precum și glicozide, care nu sunt metabolizate de organismul uman, fiind astfel eliminate fără ca vreo calorie să fie absorbită. Este bogată în fosfor, calciu, zinc, mangan, seleniu, magneziu, sodiu, fier, potasiu, vitamina A, vitamina C.

Aplicațiile principale sunt în tratarea diabetului de tip I și II, obezitate, hipertensiune, ischemie și aritmie cardiacă, carii dentare, infecții gripale și candidoză.

Are proprietăți antibacteriene, antiseptice, antimicrobiene, antioxidante, antiglicemice și antihipertensive. Îmbunătățește nivelul de energie, întărește sistemul imunitar și stimulează activitatea mentală.

Stevia este un bun diuretic natural, ajutând organismul să scape de fluidele în exces. Ajută digestia, în același timp fiind un bun adjuvant în indigestie, deranjamente stomacale și flatulență. Are un efect laxativ moderat datorită prezenței glicozidelor, fiind de ajutor în tratarea constipației.

Extern, poate fi folosită în tratamentul acneei (extractul lichid de stevia dulce îmbunătățește circulația la nivelul pielii), precum și pentru răni minore (pulberea are efecte anti-bacteriene și previne infectarea leziunilor la nivelul pielii).

Când pot introduce stevia în alimentația copilului meu?

Stevia poate fi introdusă în alimentația bebelușului, la fel ca și ceilalți îndulcitori naturali, în jurul vârstei de 1 an, dar numai după consultarea medicului pediatru și cu respectarea regulii celor 4 zile.

Cum aleg și ofer copilului meu stevia?

Frunzele proaspete se usucă la soare, se curăță de praf și se depozitează într-un recipient etanș. Se stochează la loc răcoros, întunecat, umed, diferit de cel în care se depozitează alte plante uscate, pentru a-și păstra proprietățile cât mai mult timp.
La noi, stevia se găsește sub formă de pulbere (dulcoștevină) sau sirop.

Pulberea este extractul cel mai pur de stevia și este foarte puternic. Gustul este diferit de cel al zahărului, dând la început senzația de amar când este pus pe limbă. Se adaugă în ceaiuri și limonade, în salatele de fructe pentru îndulcire, precum și la prepararea dulciurilor în loc de zahăr.

Siropul are o putere de îndulcire mai redusă decât pulberea, dar este mai ușor de dozat. Ca și exemplu, 6 picături din această soluție îndulcesc un pahar de limonadă de 200 ml, iar 8 picături, o cană de ceai de 300 ml. Siropul se conservă mai mult timp, neridicând problemele de depozitare pe care le implică pulberea, care este extrem de sensibilă la umiditate.

Ca și substituent al zahărului la gătit, o linguriță de pulbere de frunze uscate echivalează cu o cană de zahăr.

Stevia poate fi utilizată în siguranță în timpul sarcinii și al alăptării.

Surse (ro):
http://sanatate.acasa.ro/dieta-nutritie-4/beneficiile-consumului-de-stevie-165277.html
http://www.ghidnutritie.ro/articol/stevia/28

http://www.formula-as.ro/2010/917/medicina-naturii-44/antidotul-natural-al-zaharului-stevia-dulce-12405

 Surse (en):
http://en.wikipedia.org/wiki/Stevia
http://www.stevia.com/

http://www.canceractive.com/cancer-active-page-link.aspx?n=516
http://www.stevia.com/Stevia_Article/Frequently_asked_questions_FAQ/2269

Sursă foto: http://flic.kr/p/4QERLB