Curmale pentru o digestie sănătoasă

Curmala este fructul produs de palmierul Phoenix dactylifera, cunoscut sub numele de curmal sau finic. Ea a reprezentat un aliment de bază în Orientul Mijlociu și Valea Indului timp de mii de ani. Se pare că acest fruct își are originea în Irak, iar despre cultivarea lui există dovezi arheologice ce datează din anul 6000 Î.H.
Curmalele au formă ovală, alungită, iar culoarea lor, atunci când sunt coapte, variază de la roșu aprins și galben strălucitor, la maro închis și chiar negru, în funcție de soi. Există aproximativ 1500 de varietăți de curmale.

Ce substanțe nutritive conţin curmalele?

Curmalele conțin un procent ridicat de zaharuri, fibre și antioxidanți. Aceste fructe sunt o sursă importantă de minerale (fier, potasiu, magneziucalciu, mangan, cupru,  zinc, fosfor, seleniu și fluor) și vitamine (vitamina A, complexul B, vitamina K).

Când pot introduce curmalele în alimentaţia copilului meu?

Datorită consistenței lor cleiose, curmalele nu sunt recomandate copiilor cu vârsta mai mică 1 an, din cauza riscului mare de înec. Totuși, ele pot fi folosite în anumite preparate, ca și îndulcitor, de la vârsta de 6 luni. Înainte de introducerea oricărui aliment nou în dieta bebelușului, consultați medicul pediatru și respectați regula celor 4 zile.

Ce beneficii aduc curmalele organismului?

În primul rând, curmalele îmbunătățesc digestia: sunt un laxativ natural, tratează diverse tulburări intestinale, ajută la menținerea unei flore intestinale normale. Gama largă de aminoacizi prezenți în aceste fructe neutralizează hiperaciditatea sucului gastric, prevenind astfel arsurile.

Curmala este unul dintre cele mai bune energizante naturale: se recomandă consumul de curmale în perioadele de efort fizic și intelectual, dar și pe timpul iernii pentru întărirea sistemului imunitar. S-a demonstrat că 25 g de curmale/zi, sunt suficiente pentru a satisface nevoile de fier ale organismului, așadar curmalele se recomandă persoanelor anemice, celor epuizate sau în convalescență, copiilor în creștere.

În țările orientale, curmalele sunt considerate cel mai bun supliment alimentar pentru femeile însărcinate și cele care alăptează: întăresc musculatura uterului, ajută la reducerea hemoragiei post-partum, iar laptele matern este îmbogățit cu elemente necesare creșterii și dezvoltării armonioase a copilului.

Deoarece curmalele conțin fluor, acestea ajută la prevenirea cariilor dentare.

Cum aleg şi cum păstrez curmalele?

La noi în țară, rareori se găsesc curmale proaspete. Atunci când le cumpărați uscate, asigurați-vă că nu conțin adaos de zahăr (cumpărați curmale deshidratate, nu confiate), că ambalajul nu este deteriorat și se află în termen de garanție sau, dacă le cumpărați vrac, verificați să nu fie umede sau strivite, deteriorate.
Curmalele uscate se păstrează bine în pungi de hârtie, iar cele proaspete se pot congela.

Cum se prepară?

Curmalele se pot consuma ca atare sau rehidratate. Le puteți lăsa câteva ore în apă, iar apoi apa o puteți folosi pe post de sirop. Pasta de curmale se folosește adesea ca înlocuitor pentru zahăr, în diverse preparate. Curmalele se mai pot adăuga în cereale, la micul dejun, sau se pot folosi la prepararea torturilor, a compoturilor și a altor bunătăți.

Surse (ro):
http://ro.wikipedia.org/wiki/Curmal%C4%83
http://www.wikifood.ro/cultura-culinara/beneficiile-consumului-de-curmale.html
http://www.doctor.info.ro/curmalele.html
http://www.formula-as.ro/2010/946/nutritie-55/curmalele-13143

Surse (en):
http://en.wikipedia.org/wiki/Phoenix_dactylifera
http://www.nutrition-and-you.com/dates.html
http://canigivemybaby.com/can-i-give-my-baby-dates

Sursa foto:http://flic.kr/p/6W9DNu